Şi-a distrus faţa după ce a apăsat prea tare pedala de acceleraţie!

Şi-a distrus faţa după ce a apăsat prea tare pedala de acceleraţie!

   arhiva

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, satul Liveni, comuna Manoleasa, care are permis de conducere de doar câteva luni, a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe cu faţa distrusă după ce a fost rănit într-un accident de circulaţie pe care chiar el l-a provocat.
 
Ciprian Daniel A. se plimba, în noaptea de miercuri spre joi, la volanul unul Peugeot, pe raza localităţii Liveni, dar a apăsat prea tare pedala de acceleraţie, a pierdut controlul asupra autoturismului, iar acesta a ajuns pe contrasens şi a ieşit de pe şosea, după care s-a izbit în gardul unei case de pe partea stângă a drumului.

În urma impactului violent, tânărul a suferit fracturi la nivelul oaselor feţei, fiind transportat la spital pentru îngrijiri, ulterior fiind transferat la Clinica de buco-maxilo facială din Iaşi.

Din cauza stării grave în care se afla, şoferul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, fiindu-I recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Poliţiştii rutieri au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidental.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Premieră medicală la Suceava: Prima recoltare simultană de multi-organe și multi-țesuturi de la un donator aflat în moarte cerebrală!

astăzi, 15:03

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a marcat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un moment de referință în activitatea sa medicală, ...

In memoriam – Profesorul George Avăcăriței

astăzi, 12:52

Cu profundă tristețe, comunitatea Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani a primit vestea trecerii la cele veșnice a profesorului George Avăcăriței, un dascăl dedicat, un ...

Moldovean căutat într-un caz de trafic de migranți, descoperit și reținut în PTF Rădăuți Prut!

astăzi, 12:30

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut au depistat şi reţinut un cetățean moldovean, căutat de autorităţi, care este cercetat pentru săvârșirea i...