Sharan "falsificat" oprit la frontieră
Stiri Botosani Thursday, 31 January 2013 ActualitateÎn data de 29 ianuarie a.c., în jurul orelor 23.45, la Punctul de Trecere a Frontierei Stânca s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei Ion R., cu dublă cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 36 ani, la volanul unui autoturism marca VW Sharan, înmatriculat în Italia.
La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că plăcuţele de înmatriculare figurează furate din Italia, aparţinând unui autoturism marca Ford Focus, iar seria de şasiu a autoturismului nu figurează în bazele de date ale autorităţilor italiene ca fiind a unui autoturism înmatriculat.
De asemenea, certificatul de înmatriculare prezentat nu aparţine autoturismului VW Sharan, iar procura specială prezentată pentru autoturism nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic.
Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele bărbatului dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals, punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere de înmatriculare false, documentele urmând a fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni, iar autoturismul a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Este hram în biserica ce datează de peste 200 de ani și este închinată Sfintei Cuvioase Parascheva - FOTO
Este sărbătoare în biserica, din municipiul Botoșani, cu hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. La Biserica de pe „Unirii” se află o bucățică din veșmântul Cuvioasei, iar ...
AJPIS Botoșani: Ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie continuă în sezonul rece 2026–2027
Persoanele aflate în situații vulnerabile pot depune cereri pentru a beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinței și de suplimentul pentru energie. Ajutorul pentru încălzir...
Un sucevean va prelua șefia Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție din Botoșani!
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obținut nota 7.04, iar s...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.08 secunde