Sfatul avocatului: Ce trebuie sa stim despre executarea silita a locuintelor
Stiri Botosani Monday, 3 February 2014 ActualitatePrimul pas pentru a se putea trece la executarea silita a obligatiilor ce deriva dintr-un contract de credit bancar (potrivit legii, acesta este titlu executoriu, prin urmare, atentie, acest lucru inseamna ca nu este necesar ca creditorul dumneavoastra sa va actioneze in judecata), se refera la declararea scadenta a creditului.
In cele mai multe cazuri, termenul maximal in care putem sa nu efectuam plata ratei lunare impusa prin contract este de 90 de zile. Ulterior, banca are dreptul de a declara scadent anticipat creditul, inclusiv comisioane, speze si dobanzi, solicitandu-va toate sumele ce deriva din acesta.
Astfel, scadenta anticipata se declara de cele mai multe ori prin scrisoare recomandata de instiintare a masurii. Atentie pentru cei care platesc in continuare dupa acest moment ratele de credit, dat fiind faptul ca banca nu mai are nicio obligatie sa respecte graficul de rambursare.
Intr-un timp pe care il decide doar creditorul bancar, acesta trimite, printr-o cerere de executare silita, dosarul cu contractul dumneavoastra bancar catre un executor agreat de acesta, in vederea pornirii executarii silite.
Executorul, primind dosarul respectiv, este tinut de lege ca, prin incheiere, sa stabileasca inregistrarea dosarului pe rolul biroului sau, sa il numeroteze si sa instiinteze despre masura, pe creditor.
Dupa acest pas, acesta va fixa cheltuielile de executare, care cad in sarcina debitorului urmarit, apoi adreseaza o cerere de incuviintare a executarii silite instantei din circumscriptia careia isi are sediul biroul executorului judecatoresc.
Instanta primind cererea, verifica daca, intr-adevar, creanta este certa, lichida si exigibila si dispune, ca atare, printr-o incheiere irevocabila.
Atentie la eventualele motive pentru anularea executarii
Atentie la incheierea de incuviintare, deoarece pot fi depistate chiar din aceasta motive de nulitate a executarii sau de nulitate a actelor de executare in privinta dobanzilor, cheltuielilor etc.
In momentul incuviintarii, atunci cand discutam despre executarea imobiliara, executorul emite o somatie de 15 zile catre debitor, prin care il instiinteaza si de masura inscrierii in cartea funciara a imobilului urmarit, despre masura executarii silite, pentru a putea fi opozabila erga omnes, adica tuturor partilor.
Ulterior emiterii acestei somatii de 15 zile, daca debitorul nu plateste datoria, executorul judecatoresc are obligatia ca, in baza art. 828 din Codul de procedura civila, sa se deplaseze personal si sa intocmeasca un proces verbal de situatie, in sensul constatarii anumitor aspecte legate de locul unde se afla bunul si identificarea lui cat mai amanuntita.
Ulterior acestei proceduri, fie cu acordul partilor, fie prin numirea unui expert si efectuarea unei expertize in cauza, se stabileste valoarea lui de circulatie, tocmai pentru a putea fi scos la vanzare, la un pret apropiat de realitatea pietei.
Vanzarea locuintei
In urma intocmirii raportului, executorul, intr-un termen de maximum 30 de zile, scoate la vanzare publica, prin emiterea unei publicatii de vanzare, bunul urmarit.
Daca la primul termen de licitatie se depune o oferta urmata de consemnarea unei cautiuni, atunci acesta se vinde ofertantului cu cel mai bun pret, intocmindu-se astfel procesul verbal de licitatie, iar dupa consemnarea diferentei de pret de catre licitator, actul de adjudecare, ce constituie titlul de proprietate si poate fi inscris in cartea funciara.
La a treia licitatie, pretul casei scade cu pana la 50% din valoare sa
In cazul in care nici la a doua licitatie nu se inscriu participanti, Codul de procedura civila prevede ca pentru organizarea termenului 3 de licitatie creditorul trebuie sa ceara acest lucru in mod expres executorului, iar la acest termen imobilul se poate vinde cu pana la 50% din valoarea lui, ceea ce inseamna o mare pierdere pentru debitor.
Prin urmare, atentie la actele de executare emise in dosarele de executare, fiindca, de cele mai multe ori, ele pot contine elemente ce va pot salva casa prin contestarea lor in cadrul instantelor de judecata.
Pentru a afla mai multe despre cum trebuie sa procedati in vederea promovarii unor mijloace de aparare impotriva executarilor silite, cititi prevederile referitoare la contestatia la executare si cererea de suspendare a executarii silite.
Av. Cuculis Adrian
Biroul de avocatura Cuculis si Asociatii
Material publicat de ziare.com
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Bolojan anunță cel mai dur plan politic al ultimilor ani: Urmează creșteri de taxe și audit al investițiilor. “Nu există soluții magice”!
Liderul PNL Ilie Bolojan a prezentat într-o conferință de presă un set de soluții economice și administrative pentru ieșirea României din impasul actual. El a avertizat că &bdq...
BAC 2025: Peste 2000 de elevi botoșăneni au participat la cea de-a treia probă scrisă. Nu au fost candidați eliminați!
Astăzi, 13 iunie 2025, la proba E. d) Proba la alegere a profilului și specializării (Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, S...
Tragedii la scăldat: Opt persoane și-au pierdut viața - ISU Botoșani AVERTIZEAZĂ!
Opt persoane și-au pierdut viața, în ultimii ani, în timp ce se aflau la scăldat sau pescuit. Râul Prut este locul unde s-au produs cele mai multe dintre tragedii. Vara î...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.84 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici