Sfantul Lupu, reinhumat la Manastirea Maglavit
Stiri Botosani Saturday, 30 May 2009 ActualitateLa procesiunea care a durat timp de două zile, au participat mii de credincioşi, atât localnici, dar şi veniţi din alte colţuri ale ţării.
Astăzi, în ziua în care "Sfântul", aşa cum i se spune şi acum lui Petrache Lupu, a poposit unde şi-a dorit, peste 500 de oameni au ţinut să participe la slujba de reînhumare a rămăşiţelor pământeşti, în faţa cărora s-au închinat ca la cea mai de preţ icoană. Istoria locurilor spune că pe data de 31 mai 1935, într-o pădure de la marginea Maglavitului, Dumnezeu s-a arătat unui localnic, un cioban, îndemnând lumea la pocăinţă.
Minunile s-au repetat de câteva ori, iar ciobănaşul, Petrache Lupu, mut până atunci, a început să vorbească. Născut la 1907, Sfântul de la Maglavit a trecut la cele veşnice în urmă cu 15 de ani, fiind îngropat, împreună cu soţia sa, Elisabeta, în cimitirul satului.
Sfântul îşi dorise să fie înmormântat în curtea mănăstirii despre care se spune că a ctitorit-o, însă acest lucru a fost posibil doar astăzi.
Slujba ocazionată de pomenirea şi reînhumarea lui Petrache Lupu a fost oficiată de un sobor de 14 preoţi, care l-a avut în frunte pe însuşi Mitropolitul Olteniei, Înalt Prea Sfinţia Sa Irineu.
Slujba de pomenire a avut loc în interiorul mănăstirii, spaţiu care a devenit neîncăpător odată cu trecerea timpului.
Printre participanţii la slujbă s-a numărat şi fiul lui Petrache Lupu, Mihai. Bătrânul, în vârstă de 84 de ani, a făcut cu greu faţă emoţiilor.
"Nu ştiu ce să vă spun în aceste momente. Mă bucur că tatăl meu nu a fost uitat, mă bucur că i s-a împlinit această dorinţă, de a fi îngropat lângă mănăstire".
La sfârşitul ceremonialului, mulţi au preferat să mai stea lângă crucea Sfântului, pentru a se ruga acestuia. Ca un ultim miracol, după câteva săptămâni de arşiţă, la câteva minute de la reînhumare, Sfântul a mai săvârşit o minune: a început să plouă torenţial.
"Asta e tot de la el, că ştie ce nevoie aveam de ploaie", şi-a face cruci un bătrân, privind spre cer. (Evenimentul zilei)
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Adăpost de animale cuprins de flăcări, 8 capre au murit, cinci tone de furaje și mai mulți arbori au ars! - FOTO
Opt capre au murit în urma unui incendiu izbucnit, luni după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Sulița. Evenimentul s-a produs din cauza unui foc aprins pentru arderea resturilo...
Campanie pentru o familie din Botoșani: Bogdan, Petruța și cei opt copii ai lor au nevoie de 20.000 de lei!
Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita al Sectorului de Misiune, desfășoară în această perioadă o nouă campanie în cadrul proiectului „Dar pentru copii”, ded...
Botoșani: Două fapte de dare de mită, sesizate în aceeași zi de polițiștii de la Rutieră!
În cursul zilei de duminică, 23 august, polițiștii din cadrul IPJ Botoșani – Biroul Rutier au sesizat Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoș...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.18 secunde