Sentinţă fără precedent: Două eleve, condamnate pentru distribuirea unor fotografii compromiţătoare cu o elevă premiantă

Două eleve ale unuia dintre cele mai prestigioase licee din judeţul Vaslui au fost condamnate la sfârşitul săptămânii trecute de Judecătoria Huşi la câte un an şi patru luni închisoare, cu suspendare, după ce au distribuit fotografii cu o colegă surprinsă în ipostaze indecente, scrie Adevarul.

Totul a pornit după ce iubitul uneia dintre ele a păcălit-o pe minora de 15 ani să se dezbrace în faţa camerei web. Sentinţa pronunţată de judecătorii huşeni reprezintă o premieră tocmai pentru că doi dintre inculpaţi, Andreea Bicher (18 ani) şi Roxana Avram (18 ani), au calitatea de elev. Pe lângă condamnare, cele două adolescente şi cel de-al treilea inculpat, Lucian Toma (20 ani) au fost obligaţi de instanţă să achite minorei umilite daune morale în cuantum de 5.000 lei, fiecare. În plus, cei trei inculpaţi au un “termen de încercare, de trei ani şi patru luni, perioadă în care vor trebui să aibă o conduită fără cusur, dacă doresc să se bucure de libertate.

Psihologii spun că acest caz, cu urmările sale, ar trebui să reprezinte un exemplu de promovat pentru şcoli şi poliţie, pentru a atrage atenţia elevilor asupra efectelor comportamentului lor în mediul online.

Cum a fost păcălită o premiantă să se dezbrace

Cătălina A., minora de 15 ani ademenită de Lucian Toma (20 ani) pe messenger, învaţă tot la Colegiul Cuza Vodă din Huşi, unitate şcolară cu performanţe şcolare de excepţie. Spre deosebire ce Andreea Bicher şi Roxana Avram, ea are rezultate şcolare foarte bune. În clasa a IX-a fiind, a fost păcălită de un Lucian Toma cu care se conversa pe internet să se dezbrace în faţa camerei web. Fără să-i treacă prin cap că respectivul, care se pretindea a-i fi prieten, ar putea captura imaginile, minora a renunţat la haine şi a purtat conversaţii de tip chat şi video-chat, în care Lucian Toma îi cerea să se implice în activităţi pornografice.

În două rânduri, folosindu-se de funcţia «print Screen», tânărul a realizat seturi de capturi ale ecranului calculatorului pe care îl folosea, în care partea vătămată apărea în ipostaze indecente. Tânărul a trimis un set din respectivele fotografii, prin reţeaua de internet, la două persoane de sex feminin. Acestea, la rândul lor, au prezentat fotografiile compromiţătoare unor cunoştinţe de-ale minorei, fără acordul acesteia, a declarat subcomisar Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Dosarul instrumentat de procurorii DIICOT Vaslui a fost înaintat spre soluţionare Judecătoriei Huşi, pe 23 septembrie, anul trecut, iar parcusul la instanţa de fond a fost unul rapid, tocmai ca urmare a procedurii simplificate, la care au recurs cei trei inculpaţi.

Atât cele două eleve, cât şi Lucian Toma au solicitat câte două termene de judecată. Unul pentru a prezenta instanţei acte în circumstanţiere, caracterizări din care să reieşeau că până la acest incident nu au mai avut probleme în societate, iar un altul pentru a ajunge la o înţelegere victima asupra despăgubirilor morale. Cum nu au ajuns la un consens asupra sumei, cuantumul despăgubirilor au fost stabilite de judecători. Condamnarea Judecătoriei Huşi în acest dosar nu este definitivă, atât inculpaţii, cât şi victima, resectiv procurorii, având posibilitatea să o atace cu recurs la instanţa superioară, Curtea de Apel Iaşi.

Victima, consiliată psihologic

Dacă pentru cele două Andreea Bicher şi Roxana Avram, distribuirea pozelor compromiţătoare cu colega lor mai mică a părut o joacă, pentru adolescenta de 15 ani a fost nevoie de intervenţia psihologilor, pentru depăşi trauma şi să-şi continue parcursul şcolar foarte bun.

Noi am făcut o anchetă la nivelul şcolii, însă ne-am axat pe eleva care a fost victima acestui incident nefericit. Este o elevă cu rezultate foarte bune la învăţătură. A discutat mult şi cu diriginta şi cu psihologul şcolii şi, din punctul nostru de vedere, credem că a reuşit să treacă peste situaţia creeată. Faţă de celelalte două eleve, am lăsat Poliţia să-şi facă treaba, a declarat Manuela Iacob, directorul Colegiului Cuza Vodă, la data trimiterii dosarului spre judecare.

Atât Andreea Bicher, cât şi Roxana Avram au rămas repetente în clasa a XI-a, în prezent ele repetând clasa.

Citeste mai mult: Adevarul.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Primăria Municipiului Botoșani va fi iluminată în mov de Ziua Mondială a Copiilor Născuți Prematur!

astăzi, 16:21

Primăria Municipiului Botoșani se alătură și în acest an campaniei de susținere a copiilor născuți prematur. Prin iluminarea clădirii principale a municipalității în culoarea...

Vești (aproape) bune pentru FCSB, un titular convocat la națională ar putea fi trimis acasă!

astăzi, 15:48

FCSB trece printr-o situația gravă, dacă ne raportăm la problemele de lot de la gruparea roș-albastră. Campioana României urmează să dispute următorul meci de campionat împotri...

Un bărbat s-a ales cu permisul suspendat din motive medicale, polițiștii l-au prins (din nou) la volan!

astăzi, 14:50

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani-Biroul Rutier au oprit pentru control, pe Calea Națională, un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din municipiul Botoșani. &Ici...