Senatul a adoptat proiectul de lege care prelungește mandatele aleşilor locali până la data de 1 noiembrie 2020. Proiectul va intra în dezbaterea deputaților

Senatul a adoptat, vineri, în calitate de primă cameră sesizată, propunerea legislativă privind prelungirea mandatelor aleşilor locali. În aceste condiții, proiectul va fi trimis spre dezbatere către Camera Deputaților, care este forul decizional în acest caz.

Proiectul prevedere că mandatele în curs ale primarilor, primarului general al municipiului Bucureşti, preşedinţilor de consilii judeţene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi consiliilor judeţene se prelungesc până la data de 1 noiembrie 2020.

 

"Data alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se stabileşte prin lege organică, cu cel puţin 60 de zile înaintea votării", mai prevede proiectul adoptat de senatori.

De asemenea, Propunerea legislativă adoptată de Senat mai stipulează că "Guvernul stabileşte prin hotărâre, la propunerea Autorităţii Electorale Permanente, calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale, cheltuielile necesare pregătirii şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor locale şi măsurile tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor locale".

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșănean căutat de polițiști după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors!

astăzi, 09:20

Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din municipiul Botoșani, este căutat de poliție după ce a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. Oamenii legii, alertați de familie, fac apel...

Rusia ar vrea teritorii din România și Polonia. General NATO: „Vorbim de prostiile lui Putin!”

astăzi, 08:42

Un set de hărți distribuite de platforma de geopolitică GEOPOL 21 prezintă cum ar vrea Vladimir Putin să își extindă puterea spre Europa de Est prin ocuparea de teritorii. Potrivit ace...

”Vă mulțumesc că nu l-ați uitat!” - Momentul în care o sală întreagă a tăcut: Mesajul emoționant al fiicei Maestrului Ioan Cobâlă! - VIDEO

astăzi, 08:16

Joi seara, înainte de încheierea celei de a patra ediții a Festivalului de Folclor ”Ioan Cobâlă”, eveniment național organizat de Centrul Cultural Botoșani, publicul ...