Senatoarea PSD, Doina Federovici: „Avem semnale că PDL și PMP pregătesc fraudarea votului”

Coordonatorul campaniei electorale a PSD Botoșani, doamna senator Doina Federovici, a transmis tuturor social-democraților să se pregătească pentru o tentativă de fraudă electorală din partea PDL și PMP, ce ar putea avea loc chiar pe 25 mai, în ziua votului, în interiorul secțiilor de votare.

“Am primit mai multe semnale din tabăra PDL și PMP cu privire la pregătirea unor acțiuni de fraudă electorală în secțiile de votare. Dacă au într-adevăr astfel de intenții îi avertizez că membrii PSD au fost mereu bine instruiți pentru combaterea fraudei electorale. Iar legea pedepsește aspru astfel de infracțiuni, a declarat Doina Federovici.

Șefa campaniei electorale a PSD a subliniat că cei care intenționează să fraudeze votul la urne mizează pe complicitatea tacită a reprezentanților celorlalte partide politice, care se vor coaliza împotriva PSD în secțiile de votare.

Am văzut că toate partidele care ne sunt adversare în campanie s-au coalizat împotriva PSD, iar reprezentanții noștri vor fi singuri în secțiile de votare. Se va miza pe un moment de neatenție sau pe oboseala de la sfârșitul zilei când se numără voturile. Le spun însă că membrii noștri au fost mereu bine instruiți și au o bună experiență în depistarea fraudei, a spus senatoarea social-democrată.

Atenție la votul multiplu și la votul absenților!

Doina Federovici le-a atras atenția membrilor PSD asupra a două metode care ar putea fi utilizate cu predilecție de către adversarii politici în secțiile de votare.

Prima dintre ele este așa-zisul vot multiplu, prin care reprezentanții PDL sau PMP înmânează unor alegători cu care s-au înțeles mai multe buletine de vot, iar la finalul zilei, după încheierea votării, într-un moment de neatenție al reprezentantului PSD, vor semna în dreptul unor alegători care nu s-au prezentat la urne, pentru a justifica voturile introduse suplimentar în urne.

A doua metodă preferată de PDL și PMP este așa-numitul vot al absenților, prin care înainte de începerea votării se introduc mai multe buletine de vot în urnă, ștampilate pe cine trebuie. Apoi, după ce începe votarea, cei de la PDL și PMP vor încerca să profite de neatenția reprezentantului PSD și vor semna în dreptul unor persoane despre care se știe că sunt plecate din țară și nu vor vota la scrutinul electoral.

Să vină la urne dacă nu vor să le fie furat votul de PDL sau PMP

Doina Federovici îi îndeamnă pe cei care nu vor să le fie furat votul de către PDL sau PMP să se prezinte la urne pe 25 mai.

Pentru cei care nu vor ca votul lor să ajungă în sacii PDL sau PMP, cel mai sigur este să se prezinte la vot ca să-și exercite acest drept democratic. Dacă ai votat și ai introdus votul în urnă, nimeni nu ți-l mai poate fura, a explicat senatoarea PSD.

PSD-iștii pregătiți să intervină

Șefa campaniei PSD Botoșani mai spune că social-democrații vor fi pregătiți să intervină pentru sesizarea oricăror nereguli.

Reprezentanții noștri vor avea deja completate întâmpinările și contestațiile pentru fiecare tip de fraudă electorală. Dacă vor observa ceva în neregulă, vor depune imediat sesizarea la președintele biroului electoral al secției de votare. Iar dacă va fi cazul, vom sesiza și organele judiciare pentru a aplica legea, a mai spus Federovici.

Comunicat de presa
Biroul de presă PSD Botoșani

 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Trei directori din industria de armament, reținuți de DNA într-un dosar de corupție!

astăzi, 10:59

Cei trei șefi ai unor uzine de armament din București și Plopeni sunt acuzați de fapte de corupție și au fost reținuți noaptea trecută de procurorii DNA, potrivit Unirea, G4Media și TVR Info...

Condamnat la închisoare pentru tentativă de omor după un conflict într-o sală de jocuri de noroc!

astăzi, 10:42

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Botoșani au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei, emis de către Tribunalul Botoșani pe numele unui bărbat, de 43 d...

Anul școlar 2026-2027 vine cu modificări importante pentru elevi și profesori!

astăzi, 10:01

Ministerul Educației din România a publicat calendarul și modificările legislative care vor intra în vigoare pentru anul școlar 2026-2027. Elevii, părinții și cadrele didactice se v...