Semnarea procesului verbal de contravenție nu înseamnă recunoașterea faptei

Tavi Perțea, un polițist din Bihor, urmărit pe Youtube de peste 100.000 de persoane, a realizat un vlog în care explică ce se întâmplă în momentul în care un șofer refuză să semneze procesul-verbal de contravenție.

Potrivit polițistului, mulți dintre șoferi refuză să semneze procesul-verbal considerând că prin asta se răzbună pe polițist, care va suporta consecințe din partea șefilor dacă un contravenient a refuzat să semneze procesul-verbal de contravenție.

 

„În momentul în care cel care este sancționat refuză să semneze procesul-verbal, polițistul nu suportă nicio consecință”, explică polițistul Tavi Perțea, potrivit Ziare.com.

Polițistul mai arată că „dacă ai semnat, nu înseamnă că recunoști fapta”. „Dacă semnezi, semnezi de luare la cunoștință a celor consemnate și de comunicare a procesului-verbal”, a explicat polițistul, care aduce ca argument în acest sens prevederile legale: „Dacă agentul constatator aplică și sancțiunea, iar contravenientul este prezent la încheierea procesului-verbal, copia de pe acesta se înmânează contravenientului, făcându-se mențiune în acest sens în procesul-verbal. Contravenientul va semna de primire”.

„Deci, contravenientul va semna de primire, nu de recunoaștere a faptei”, a subliniat polițistul.

Potrivit polițistului, în momentul în care contravenientul refuză să semneze procesul-verbal de contravenție, acest lucru trebuie confirmat de un martor asistent.

„Martorul asistent trebuie să constate refuzul de a semna procesul-verbal, nu trebuie să fie martor ocular care să fi văzut săvârșirea contravenției”, a mai explicat Tavi Perțea.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cele trei orașe din județul Botoșani care ar putea „dispărea” după reorganizarea administrativ-teritorială! Iftime: „Îmi dau demisia și mâine!”

astăzi, 08:24

Harta României s-ar putea schimba radical dacă planurile de reorganizare administrativ-teritorială discutate în PSD vor fi puse în practică. Nu doar comunele mici riscă să fie c...

Incendiu de proporții noaptea trecută, pompierii au luptat mai bine de patru ore cu flăcările! - FOTO

astăzi, 08:04

Un incendiu de proporții s-a produs, noaptea trecută, într-o gospodărie din localitatea Dămileni, comuna Cristinești. Flăcările au cuprins o casă, un garaj cu tot cu mașina din interior...

Botoșăneanul Alin Alexuc a câștigat, alături de Gabi Torje, Asia Express: ”Doi prieteni, un singur vis și o victorie pe care o vom purta mereu în suflet!” - VIDEO

astăzi, 07:36

Miercuri seara, competiția Asia Express - Drumul Mătăsii și-a desemnat câștigătorii. Botoșăneanul Alin Alexuc (36 de ani) și Gabi Torje (36 de ani), doi foști sportivi, și-au adjudeca...