Semnal de alarmă tras de fostul primar al Botoşaniului: "Teatrul va rămâne un circ al foamei în municipiu. Ceea ce se întâmplă este deosebit de grav!"
Stiri Botosani Friday, 11 September 2015 ActualitateFostul edil-şef al urbei, co-preşedintele PNL Botoşani, Cătălin Flutur, atenţionează că problema de la Teatrul Mihai Eminescu este una extrem de delicată. Dacă până la finele acestui an investiţia nu va fi finalizată, lucru ce este imposibil, până în luna iunie a anului viitor, lucrările vor trebui executate din banii municipalităţii, în caz contrar trebuind returnaţi banii europeni primiţi până acum pentru acest obiectiv, realizat până în luna iulie în procent de doar 12,53%.
“Ceea ce se întâmplă la Botoşani este un lucru deosebit de grav. Două proiecte importante pentru municipiul Botoşani, şi vorbesc de zona de agrement Cornişa şi reabilitarea Teatrului Mihai Eminescu, proiecte cu finanţări obţinute de 15 milioane de euro, singurele proiecte care nu au fost atacate în mandatul trecut şi care au fost, din punctul meu de vedere, încetinite, oprite în acest mandat", a specificat Cătălin Flutur.
Acesta a anunţat că aleşii municipali ai PNL din Consiliul Local vor lua atitudine şi vor veni cu o soluţie.
“Este un semnal de alarmă pe care îl trag şi o să venim, grupul consilierilor PNL, cu soluţii concrete. Teatrul va rămâne un circ al foamei în municipiul Botoşani, acestea sunt condiţiile actuale. Nu cred că este cineva atât de delăsător, şi de fapt asta s-a întâmplat, încât să nu găseşti o soluţie concretă şi care era la îndemâna factorului de decizie. Nu pot să îmi închipui că o expertiză care trenează de un an a dus la o aşa lipsă de reacţie şi decizie, atribute care au dominat toată această perioadă 2012-2015 la Primărie, şi aici vorbim de lipsă de experienţă şi de neîncrederea în specialiştii Primăriei. Soluţia este foarte simplă iar noi, liberalii, trebuie să luăm hotărârea foarte rapid. Mă întreb de ce fac împrumuturi şi nu avem puterea să spunem că luăm din banii aceştia cât trebuie pe lucrările suplimentare şi terminăm măcar teatrul, ca să nu înapoiem banii. Este o soluţie foarte simplă. Nu înţeleg de ce este această lipsă de decizie, este lipsă de experienţă", a afirmat Cătălin Flutur.
Cât priveşte proiectul Cornişa, fostul primar spune că cei care se află în prezent la cârma Primăriei s-au cramponat mereu de probleme apărute în ceea ce priveşte amplasarea unor obiective, în loc să se concentreze pe realizarea celor care se puteau face fără niciun impediment.
“Şi la Cornişa au găsit motive, este foarte simplu. Din cauza unor probleme cu unitatea militară spun că nu pot face Cornişa. Cornişa are un singur punct central, de bază, zona de apă în spaţiu acoperit şi descoperit. Acele bazine care sunt punctul forte nu au nici cea mai mică problemă. Cadastrul Armatei ne schimba doar poziţionarea râului de rafting, dar finalizaţi ce e mai important, partea de apă. Să nu găsim motive să ne acoperim incompetenţa", a conchis Flutur.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Simpozionul transfrontalier „Euroregiunea Prutul de Sus”, cea mai importantă manifestare a comunității geografice botoșănene - FOTO
În perioada 5-7 iunie 2026 se desfășoară ediția a XVI-a a Simpozionului transfrontalier „Euroregiunea Prutul de Sus”, cea mai importantă manifestare a comunității geografice b...
VIDEO - Primarii au scos utilajele pe teren după ploile torențiale de noaptea trecută!
În urma avertizărilor meteorologice de Cod Galben și Cod Portocaliu de ploi torențiale și a precipitațiilor abundente înregistrate pe raza comunei Albești, echipele de intervenție a...
De la Hudești la Massachusetts Institute of Technology: Denis a absolvit una dintre cele mai prestigioase universități din lume!
Denis Bogdan Siminiuc, astăzi în vârstă de 22 de ani, a făcut primii pași spre performanță la Școala Gimnazială Hudești, unde s-a remarcat încă din clasele gimnaziale prin ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.93 secunde