Seful liberalilor europeni: Romania a suferit cel mai mult din cauza sovieticilor

Presedintele Partidului European al Liberalilor, Democratilor si Reformatorilor (ELDR), Sir Graham Watson, a declarat ca, dintre toate tarile UE, Romania a avut cel mai mult de suferit de pe urma dominatiei sovietice.

"Stiu, inca dinainte de Revolutie, (n.r. din 1989) ca, dintre toate tarile blocului sovietic, Romania a avut cel mai mult de suferit de pe urma ravagiilor autoritarismului sovietic", a spus Watson, potrivit unui comunicat al TNL remis, vineri, Ziare.com.

El este de parere ca, in ciuda acestui fapt, "sunt foarte multe lucruri extrem de pozitive care pot fi spuse despre Romania (...) pe care trebuie sa le facem mai bine cunoscute in intreaga Europa", adaugand ca "sunt multe contributii pe care le-au avut tinerii Romaniei nu numai la dezvoltarea Romaniei, ci si la dezvoltarea Europei" si ca se alatura eforturilor depuse de liberalii romani.

Declaratiile au fost facute la Scoala TNL - "Comunicarea Institutionala dintre Romania si Uniunea Europeana" - care are loc in aceste zile la Bruxelles.

Europarlamentarul Adina Valean si-a exprimat opinia ca tineretul trebuie sa se implice "intr-un mod coerent" in treburile politice ale Uniunii Europene.

"Cred ca tipul acesta de dezbatere privind viitorul Romaniei, pe politici publice europene, trebuie sa inceapa de aici, din organizatia de tineret, cu competentele pe care le aveti de studenti, de reprezentanti ai mediului de afaceri, pentru a putea contribui intr-un mod coerent la politica europeana a Romaniei", a spus ea.

Ramona Manescu a fost de parere ca "subiectul comunicarii institutionale intre Romania si Uniunea Europeana trebuie sa se constituie intr-o strategie la nivel national".

Norica Nicolai a concluzionat, spunand ca "lectia Greciei" este una "amara", "dar PNL trebuie sa inteleaga foarte clar ca politica de resurse umane trebuie sa fie una viabila, bazata exclusiv pe competente".

La eveniment, au fost prezenti Sir Graham Watson (presedintele ELDR), Jorgo Chatzimarkakis (europarlamentar german), Toine Manders (europarlamentar olandez). Din partea Romaniei, au participat europarlamentarii liberali Adina Valean, Norica Nicolai, Ramona Manescu si Cristian Busoi, acesta din urma fiind si modaratorul dezbaterii, alaturi de Florin-Alexandru Alexe, presedintele TNL.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

REACȚIA Universității din Iași, după ce fiul lui Tudorel Toader a fost arestat preventiv într-un dosar de viol!

astăzi, 12:30

Ionuț Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a fost reținut vineri, 23 octombrie, într-un dosar în care este cercetat pentru viol. Tudorel Toader susț...

Electrovalva și debitul de apă: care este diferența față de reglarea presiunii?

astăzi, 11:36

Multe descrieri pun laolaltă automatizarea, presiunea și debitul, de parcă o singură piesă le-ar controla pe toate. Electrovalvele de apă comandă deschiderea sau închiderea unei căi; con...

Doi bărbați, între care unul minor, loviți de un cal la Târgul de Cai din Suceava!

astăzi, 11:34

Un accident a avut loc, duminică dimineață, la Târgul de Cai din comuna Satu Mare, județul Suceava. La fața locului au fost găsite două persoane lovite de cal. Au fost trimise două ec...