Şeful IPJ Bacău: Femeile lovite "în mijlocul nopţii" pot aştepta cu reclamaţia "până dimineaţa"

Corpul de control al IGPR face cercetări la Poliţia Bacău după ce şeful instituţiei, chestorul Vasile Oprişan, a spus că femeile lovite de soţi ar putea să aştepte până dimineaţă să facă reclamaţie, nu ar trebui să sune la 112 în miez de noapte.

Potrivit unui comunicat transmis vineri de IGPR, conducerea Poliţiei Române a dispus începerea unor verificări la Poliţia Bacău, după ce chestorul Vasile Oprişan, şeful instituţiei, ar fi declarat la un post local de radio local că femeile care sună la 112 atunci când „li se mai scapă vreo palmă la vreo ceartă conjugală, exagerează” şi că „o astfel de chestiune nu trebuie semnalată Poliţiei în mijlocul nopţii, ci poate aştepta până dimineaţă”.

 

„Referitor la declaraţiile făcute de inspectorul şef al IPJ Bacău, în timpul unei emisiuni difuzate la un post de radio din judeţ, facem următoarele precizări: conducerea Poliţiei Române a dispus verificări cu privire la acest aspect, întrucât prevenirea şi combaterea violenţei domestice reprezintă una dintre priorităţile instituţiei noastre. La finalul acestor verificări, vom reveni cu detalii referitoare la cele constatate şi la măsurile dispuse”, se arată în comunicatul transmis de IGPR.

„Chestorul Vasile Oprişan, şeful IPJ Bacău, tocmai a spus că femeile care sună la 112 atunci când li se mai scapă vreo palmă la vreo ceartă conjugală exagerează şi că o astfel de chestiune nu trebuie semnalată poliţiei în mijlocul nopţii, ci poate aştepta până dimineaţă.  Doamne fereşte!”, a scris pe Facebook consilierul local Cristian Ghingheş.

Postarea acestuia a avut zeci de comentarii şi distribuiri.

Potrivit înregistrării audio postate de acesta, chestorul Vasile Oprişan a spus: „La 112 foarte mulţi fac exces de zel. 112 este folosit pentru rezolvarea unor probleme urgente, care nu suferă amânare, dar dacă la ora 12.30, dacă se ceartă soţul cu soţia şi îi dă din greşeală sau cu intenţie o palmă şi pe urmă să liniştesc apele. "domnule vino că mi-a dat o palmă" (...) poliţistul poate să se ducă să constate ce putea să constate şi a doua zi dimineaţă”.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău nu a putut fi contactat până la această oră pentru a oferi un punct de vedere. (mediafax.ro)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 53 milioane de lei plătiți de AJPIS Botoșani, în octombrie, pentru beneficii de asistență socială!

astăzi, 17:50

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a virat fondurile necesare pentru plata principalelor beneficii de asistență socială, aferente lunii septembrie 2025, a...

Botoșani: 215 locuri de muncă oferite la Bursa Locurilor de Muncă pentru absolvenți!

astăzi, 17:00

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoșani în parteneriat cu Camera de Comerț Industrie și Agricultură Botoșani organizează Bursa locurilor de muncă pentru absolvenț...

Cheia e totuși Iftime

astăzi, 13:16

Așa cum speram și cum scrisesem, anume că aștept ca FC Botoșani să urce pe locul 1 în Superliga, fenomenul s-a și produs, chiar dacă cu mult noroc și în urma unei partide în...