Şefii poliţiei au înduplecat băncile: credite „mai ieftine” pentru poliţişti

Receptivi la iniţiativa şefilor poliţiei de a obţine reeşalonarea creditelor subalternilor, reprezentanţii băncilor sunt gata să renegocieze cu fiecare om al legii în parte clauzele contractelor de credit.

Aşa au anunţat oficialii Poliţiei Române, în urma unei discuţii pe care şeful instituţiei, chestorul principal Petre Tobă, a purtat-o, în weekend, cu preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Gheţea.

Urmare a acestei întâlniri, Poliţia Română a transmis o adresă către ARB pentru a fi înaintată băncilor comerciale. (...)ARB a sprijinit în acest demers Inspectoratul General al Poliţiei Române, transmiţând solicitarea băncilor comerciale. Demersul vine în sprijinul poliţiştilor care au dificultăţi în rambursarea creditelor, pentru ca, în urma identificării celor mai bune pachete de oferte şi a unor discuţii ulterioare dintre client şi bancă să fie găsite soluţiile optime care să vină în întâmpinarea nevoilor celor două părţi. De menţionat faptul că poliţiştii au contracte de muncă pe durată nedeterminată, ceea ce implică stabilitatea locului de muncă şi prezintă bonitate, au explicat reprezentanţii poliţiei.

În plus, au subliniat aceştia, şefii inspectoratelor judeţene de poliţie au discutat cu reprezentanţii instituţiilor bancare, care au găsit pachete de oferte cu care să vină în sprijinul poliţiştilor.

Toate informaţiile obţinute au fost aduse la cunoştinţa poliţiştilor interesaţi, în vederea demarării, la nivel individual, de renegocieri privind clauzele contractuale. Apreciem disponibilitatea manifestată de către ARB, precum şi de băncile comerciale, cărora dorim să le adresăm mulţumiri pentru sprijin, au încheiat oficialii poliţiei.

Sursa: evz.ro

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la MiG-21 LanceR la comanda unui gigant militar NATO. Prima femeie din Europa care a reușit această performanță este o tânără din Suceava!

astăzi, 15:08

Se numește Simona Maierean. Și povestea ei merită să fie cunoscută de fiecare român, transmite AirlinesTravel.ro. În 2009, la numai 24 de ani, Simona Maierean intra în istori...

Botoșănean căutat de familie, polițiștii fac apel la populație!

astăzi, 14:53

Potrivit informațiilor transmise de autorități, Belciug Relu-Ilie a plecat de la locuința părintească din Corni, județul Botoșani, pe 26 octombrie 2026, în jurul orei 17:00. Bărbatul...

Valoarea bonurilor de masă ar putea fi majorată!

astăzi, 14:41

PSD a depus în Parlament în procedură de urgență, miercuri, prin deputații Adrian Solomon și botoșăneanul Marius Budăi, o propunere legislativă pentru creșterea valorii bonurilor...