Șefii Nova Apaserv, atenționați cu privire la proiectul de 102 milioane de euro: "Le-am cerut garanții suplimentare, să își pună capul sub Evanghelie"
Stiri Botosani Wednesday, 23 April 2014 ActualitateTermenul de finalizare al acestui proiect este sfârșitul anului 2015.
“Ministerul Mediului vrea undeva în luna mai să stabilim foarte clar dacă putem face în totalitate programul de 102 milioane de euro sau cât putem face. Cei de la apă sunt încrenzători că, teoretic, putem face pentru că dacă ultimul contract se semnează în vara acestui an există termenul cel puțin pe hârtie, fizic, să ne încadrăm până la 1 decembrie 2015. Insist și i-am rugat să fim foarte exacți și corecți în a evalua dacă putem face programul acesta. În fapt nu se vor pierde banii ci se vor muta pe un POS Mediu 2. Dăm dovadă că nu putem utiliza toate sumele, asta ar fi singura pierdere. Le-am cerut niște garanții suplimentare, inclusiv de la management, să își pună capul sub Evanghelie, că asta e situația, dacă nu să spună că pot face 80 sau 90% din program", a spus Gheorghe Sorescu, vicepreședintele Consiliului Județean.
În prezent se fac lucrări în cadrul acestui program pe zona Dorohoi, Ștefănești, Flămânzi.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Ai telefoane vechi și încărcătoare stricate prin sertare? Pregătește-te să le duci la Poștă!
„Dacă tot te duci la Poștă, ia și aparatele vechi!”. Românii vor putea scăpa gratuit de telefoanele mobile vechi, încărcătoarele, cablurile și aparatele electrice ...
Firmă de pază, obligată de instanță să reangajeze un salariat concediat și să-i plătească salariile restante!
Curtea de Apel Suceava a luat act de renunțarea unei firme de securitate la apelul formulat împotriva unei sentințe prin care Tribunalul Botoșani anulase concedierea unui agent de pază și o...
Profesorul Vasile Postolachi și punțile de prietenie între România și Spania!
Patru elevi ai Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi au ajuns pe meleagurile basce din Spania în cadrul proiectului „Fecioara Maria –...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.62 secunde