Șefa ISJ, după afișarea rezultatelor la definitivare: "Va trebui să luăm măsuri"

Inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, Mihaela Huncă, a anunțat, după afișarea rezultatelor la examenul de definitivare din învățământ că la nivelul județului va fi făcută o analiză și luate măsuri astfel încât pe viitor procentul de promovare să crească.

Înainte de contestații, procentul de promovare la acest examen, la Botoșani, este 45,91%, nota minimă pentru a promova fiind 8.00.

“Mari modificări după contestații nu există. Am văzut și la celelalte examene. Vrea să îi felicit pe cei care au obținut acest grad didactic definitiv și o să facem și o analiză asupra acestor rezultate. Bănuiesc că o parte dintre candidați sunt la primul examen, sunt debutanți care abia au venit în sistemul de învățământ. Va trebui să luăm măsuri la nivelul județului astfel încât să putem să îi sprijinim să obțină rezultate mai bune. Și în colaborare cu Casa Corpului Didactic vom face activități de formare și vom intensifica activitatea de mentorat în unitățile de învățământ", a declarat Mihaela Huncă.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Polițiștii botoșăneni sunt la datorie zi și noapte, peste 50 de sesizări ale cetățenilor în ultimele 24 de ore! (Foto, Video)

astăzi, 10:52

Siguranța comunității este protejată zi și noapte prin prezența activă a polițiștilor în teren și prin acțiuni care au scopul de a preveni faptele antisociale și de a menține ordine...

Lovitură la Botoșani! Valeriu Iftime a luat în calcul să îl dea afară pe Marius Croitoru: „Mă tot gândesc”

astăzi, 09:14

FC Botoșani traversează o perioadă dificilă în SuperLigă, iar înfrângerea cu Petrolul, scor 1-3, a provocat o reacție dură din partea finanțatorului Valeriu Iftime. Moldov...

Festivalul concurs “Singing and Living” și-a desemnat câștigătorii! (Foto)

astăzi, 08:40

Ca parte a unei educații ancorate în valori autentice, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” Botoșani a desfășurat a III-a ediție interregională a Festival...