Sedinta de primavara in Protopopiatul Saveni, in prezenta IPS Teofan

Sedinta de primavara in Protopopiatul Saveni, in prezenta IPS Teofan

IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei

La sediul Protopopiatului Săveni a avut loc ieri şedinţa de primăvară a preoţilor, prezidată de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi Locţiitor de Episcop al Huşilor.

Dimineaţă, a fost oficiată slujba Sfintei Liturghii la Biserica Sf. Ierarh Nicolae, din Săveni, la care au participat preoţii din Protopopiatul Săveni, dar şi numeroşi credincioşi.

Tema conferinţei s-a intitulat "Viaţa şi opera Sf. Vasile cel Mare - model de pastoraţie pentru preot" şi a fost suţinută de pr. Ciprian Ivanovici, de la parohia Sf. M. Mc. Dimitrie, Vorniceni 1.

"După prezentarea acestei teme, IPS Teofan a făcut câteva completări cu privire la viaţa şi opera Sf. Vasile cel Mare, după care au fost discutate diferite aspecte, ca de exemplu interzicerea unor inovaţii în arhitectura bisericilor ş.a.", a informat pr. Constantin Macuc, protopop al Protopopiatului Săveni. (C.C.)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Noaptea trecută, în Botoșani: Peste 1000 de persoane legitimate, 500 de mașini oprite în trafic! - FOTO

astăzi, 12:07

În noaptea de 31 octombrie înspre 1 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au desfășurat o  acțiun cu efective mărite, pentru prev...

Marius Croitoru, încrezător înainte de meciul cu Universitatea Craiova: ”Am mai câştigat de două ori acolo cu mine antrenor!”

astăzi, 11:23

Astăzi, de la ora 17.30, pe Stadionul „Ion Oblemenco”, se dispută partida Universitatea Craiova – FC Botoșani, meci contând pentru etapa a 14-a a Superligii. Cu probleme ...

Oportunitate pentru elevii botoșăneni: Practică într-un campus al USV, cu posibilitatea continuării studiilor în cadrul universității!

astăzi, 10:24

Prin proiectul regional DUAL-USV, elevi din 20 de licee din județele Suceava, Botoșani și Neamț vor face practică în laboratoarele și atelierele moderne din Campusul 2 de la Moara, a anunÈ...