Şedinţă crucială în PNL: Şase lideri liberali îi cer lui Antonescu să fie mai flexibil în negocierile cu PSD
Stiri Botosani Tuesday, 18 February 2014 ActualitateLiderii Partidului Naţional Liberal (PNL) s-au reunit într-o şedinţă informală înainte de reuniunea Biroului Politic Naţional al formaţiunii, în care preşedintele partidului, Crin Antonescu, a cerut clarificări cu privire la mandatul său referitor la negocierile în USL.
După începerea şedinţei Biroului Politic, mai mulţi liberali s-au declarat nemulţumiţi de faptul că trenează criza din USL şi i-au reproşat lui Crin Antonescu inflexibilitatea arătată în cursul negocierilor, transmite România TV.
Cei care au vorbit deschis de acest lucru la reuniunea PNL sunt Daniel Chiţoiu,Mircea Ionescu-Quintus, Ramona Mănescu, Rareş Mănescu, Călin Popescu-Tăriceanu şi Radu Stroe.
Crin Antonescu le-a propus liberalilor să susţină o rezoluţie prin care să primească mandat să ceară desfiinţarea USD, pe care au constituit-o recent PSD, UNPR şi PC.
În ce priveşte criticile aduse lui Antonescu de către senatorul Sorin Ilieşiu, liderii liberali au decis excluderea acestuia din cadrul PNL.
Telefoanele participanţilor la şedinţa Biroului Politic sunt bruiate astfel încât să nu mai ajungă informaţii din interiorul reuniunii la urechile presei.
Liderul liberalilor a declarat luni seară, la Antena 3, că el a fost cel care a solicitat această şedinţă de urgenţă, după ce mai mulţi liberali, printre care fostul premier Călin Popescu Tăriceanu şi senatorul Sorin Ilieşiu, au făcut o serie de afirmaţii despre poziţia PNL faţă de USL.
"Cer să clarificăm lucrurile, pentru că nu poate dl Ilieşiu şi nici chiar dl Tăriceanu să-şi bată joc de un partid care are şi prestigiul lui şi credibilitatea lui în România. (...) Eu nu am subiect propunerile dl Ilieşiu pentru că îl ascultam pe liderul de la Senat, dl Puiu Haşotti, cam ce a fost cu această propunere a dl Ilieşiu sau cu această declaraţie. Eu am însă de clarificat mâine o chestiune de mandat. Este foarte jenant că suntem în această situaţie. Aceasta este singura soluţie pe care o avem ca să ne apărăm de unii dintre noi care ţin să ne facă de râsul lumii. Este păcat, acest partid nu merită acest lucru şi asta este tot`, a spus, luni, Antonescu, întrebat dacă va cere un vot de încredere în BPN al PNL.
Citeste mai mult pe RTV.NET
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
O locuință și o bucătărie de vară, cuprinse de flăcări. Pompierii intervin! (Foto, Video)
Pompierii botoșăneni au fost solicitați, în urmă cu puțin timp, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Agafton, comuna Curtești.&nb...
Rezultate remarcabile pentru elevii de la Clubul Copiilor din Dorohoi la un festival din Maramureș! (Foto)
În perioada 24-27 iunie 2026 a avut loc la Baia Mare, județul Maramureș, a XLII-a edițe a Festivalului Internațional de Muzică Ușoară „Ursulețul de aur”, desfășural la Teat...
Au fost afișate rezultatele la Evaluarea Națională, situația la Botoșani!
Ministerul Educației a publicat primele rezultate la Evaluarea Națională 2026, mai devreme decât era anunțat. După afișarea notelor, elevii vor avea posibilitatea să își consult...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.63 secunde