Secretarul de stat pentru relația cu Instituțiile Prefectului, mulțumit de cum s-a luptat Macaleți cu nămeții!

Secretarul de stat pentru relația cu Instituțiile Prefectului, Constantin Cătălin Chiper, prezent joi la Botoșani, s-a declarat mulțumit de modul în care și-a făcut treaba prefectul Costică Macaleți, în perioada în care județul a fost sub nămeți.

Chiper a spus că de la București, prin telefon, nu îți puteai da seama cât de gravă este situația din teren, motiv pentru care au și venit  la Botoșani la momentul respectiv ministrul Mircea Dușa și șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Ioan Baș.

"Situația a fost extrem de dificilă la Botoșani. Din București, la telefon, probabil nu îți puteai da seama care este realitatea. Venind acum și văzând situația din teren la câteva săptămâni după, mi-am dat seama cât de gravă a fost situația. Eu am avut o colaborare foarte bună cu domnul prefect. Din punctul meu de vedere, în condițiile date, cu situația deosebită din județ, lipsa utilajelor, a fost o activitate foarte bună și eu personal am fost mulțumit", a declarat Cătălin Chiper.

Oficialul a avut o scurtă întrevedere și cu președintele Consiliului Județean.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Omagiu Maestrului Ioan Cobîlă: Emisiune filatelică dedicată marelui artist botoșănean!

astăzi, 17:57

Cu prilejul celei de-a IV-a ediții a Festivalului Folcloric „Ioan Cobîlă”, organizat la Botoșani în perioada 11–12 noiembrie 2026, Centrul Cultural Botoșani, în...

Botoșani: Copil de 1 an și 9 luni transferat la București după un accident casnic!

astăzi, 17:23

Serviciul de Ambulanță Județean Botoșani a asigurat transferul medical al unui copil în vârstă de 1 an și 9 luni, care a suferit arsuri termice în urma unui accident casnic cu ...

Doliu în educația botoșăneană: ”Dumnezeu să vă ierte, domnișoara dirigintă!”

astăzi, 16:57

Școala Gimnazială ”Ion Bojoi" Flămânzi anunță încetarea din viață a domnișoarei profesoare Nicoleta Călin. După o perioadă în care s-a confruntat cu o boală...