În mica localitate de pe malul Prutului, din judeÅ£ul BotoÅŸani, oamenii supravieÅ£uiesc doar din agricultura de subzistenţă ÅŸi speră de la o zi la alta să nu moară de foame, iar copiii învaţă într-un cămin cultural amenajat într-o casă bătrânească, scrie Adevărul.ro.
Cotu MiculinÅ£i, un adevărat pol al sărăciei, unde peste 300 de suflete trăiesc din ce apucă, face parte, administrativ, din comuna CoÅ£uÅŸca, la circa 80 de kilometri de municipiul BotoÅŸani. Un singur indicator amplasat în CoÅ£uÅŸca indică drumul către acest loc parcă uitat de lume, o cale de pământ care taie câmpul. Cei mai mulÅ£i dintre localnici trăiesc din pensii de CAP, din munca cu ziua prin comunele învecinate sau din puÅ£inul pământ pe care-l au. Muncesc asiduu doar pentru a supravieÅ£ui. Cei peste 150 de copii de la Cotu MiculinÅ£i sunt singurii care-ÅŸi mai permit să viseze, însă nici ei foarte departe. Åžtiu doar că vor să ajungă oameni mari, cu bani, să-ÅŸi ajute părinÅ£i chinuiÅ£i de sărăcie. Bătrânii satului spun, în schimb, că statul le îngroapă viitorul copiilor, fără să le ofere o ÅŸansă la educaÅ£ie ÅŸi la civilizaÅ£ie.
„Te găseÅŸte mort de foame pe stradă”
DomniÅ£a BenÅ£a are peste 70 de ani. TrăieÅŸte de-o viaţă la Cotu MiculinÅ£i ÅŸi mărturiseÅŸte că în afară de magazine ÅŸi cei câÅ£iva kilometri de drum asfaltat nu simte că s-a schimbat ceva din tinereÅ£ea ei ÅŸi până acum. Åži astăzi, ca acum o jumătate de secol, Cotu MiculinÅ£i este o adunătură de case mici, din chirpici, îngrămădite la cotul Prutului. Doar câÅ£iva localnici, pe care-i numeri pe degete, au reuÅŸit să-ÅŸi ridice case mai mari, după ce au muncit pe brânci în străinătate. Åži cei mai mulÅ£i rămasÅŸi acasă tot pe brânci muncesc, însă doar pentru a supravieÅ£ui.
Tineri ÅŸi bătrâni merg cu ziua sau cresc câteva vaci pentru a vinde laptele procesatorilor. În rest sărăcie, cât vezi cu ochii. „Aici se trăieÅŸte greu tare. La Cotu MiculinÅ£i, dacă nu pui mâna pe sapă, te găseÅŸte mort de foame pe stradă. Sărăcie lucie! Cei mai tineri trăiesc din două vaci ÅŸi dau lapte la procesator, ba o bucăţică de pământ pe care o prăşesc. Atât! Bani nu avem. Ca pe vremea străbunicilor trăim, din ce ne dă pământul”, spune tanti DomniÅ£a.
„Dacă eÅŸti bolnav, mori în casă”
CivilizaÅ£ia pătrunde greu la Cotu MiculinÅ£i. În afară de autoturisme ÅŸi câteva utilaje oamenii nu simt că trăiesc în secolul XXI. Nu au dispensar, farmacie, un punct de lucru al Primăriei sau orice altă instituÅ£ie. De bibliotecă sau internet nici nu poate fi vorba! Chiar ÅŸi cu telefoanele este complicat. ”Intră reÅ£eaua de la ruÅŸi ÅŸi te nenoroceÅŸte. Mai bine fără. Măcar merge să suni la 112”, mărturiseÅŸte DomniÅ£a BenÅ£a.Pentru cel mai mic serviciu oamenii trebuie să parcurgă zeci de kilometri ÅŸi se simt abandonaÅ£i ÅŸi disperaÅ£i.
„Nu avem măcar un punct sanitar. Dacă eÅŸti bolnav, mori în casă. Eu am 400 de lei pensie. Unii se duc în altă Å£ară, stau câte trei luni, termină banii, săracii, apoi pleacă înapoi. AlÅ£ii stau pe aici cum pot, cu mila. AÅŸa trăim noi, ca să ÅŸtiÅ£i. Nu ne ia nimeni în seamă. Suntem ai nimănui”, spune cu amar tanti Veronica.Locuri de muncă nu există la Cotu MiculinÅ£i. ”Zero locuri de muncă. Ajungi să munceÅŸti cu ziua. Te trezeÅŸti la 4.00 dimineaÅ£a, te duci în altă parte, bagi ca un rob până către seara. PrimeÅŸti 100 de lei în cel mai bun caz. Åži numai câteva zile. După care iar faci foame. Chin de viaţă”, spune alt sătean din Cotu MiculinÅ£i.
„Parcă România nu are nevoie de copiii ăştia”
În sat, trăiesc aproximativ 150 de copii. Cei de ÅŸcoala gimnazială ÅŸi liceu străbat zilnic aproximativ 12 kilometri până la Liceul Tehnologic din CoÅ£uÅŸca, în timp ce restul rămân să înveÅ£e în sat. Problema uriaşă este că ÅŸcoala veche de mai bine de 50 de ani s-a prăbuÅŸit, iar elevii de grădiniţă ÅŸi clasele primare învaţă într-un cămin cultural dezafectat, plin de găuri ÅŸi cu aspect insalubru. Căminul cultural are doar trei camere amenajate în clase. Căminul-ÅŸcoală nu are nici căldură ÅŸi nici apă curentă, iar elevii sunt nevoiÅ£i să se spele la lighean.
Andrei ÅŸi Raisa, doi copii de clasa I, colegi de bancă, au încă visuri mari, chiar ÅŸi la Cotu MiculinÅ£i. Dacă Andrei vrea să devină poliÅ£ist , Raisa se visează cântăreaţă. „Am să urc pe scenă, am să cânt, o să mă cunoască lumea”, spune convinsă fetiÅ£a. AlÅ£i copii vor să devină pompieri, judecători, medici. Oamenii mari spun însă că indiferenÅ£a statului ÅŸi viaÅ£a dură de la Cotu MiculinÅ£i le va frânge aripile ÅŸi le va îngropa viitorul.
„Aici ajung cerÅŸetori. Oameni ai pământului. Să dea cu sapa toată ziua. Nu-i ajută nimeni. Nu au condiÅ£ii, nu au sprijin de la oamenii ăştia mari din România care tot se laudă la televizor.Viitorul lor este incert”, spune tanti DomniÅ£a.Învăţătorul de la Cotu MiculinÅ£i îi nvaţă de peste 45 de ani pe copii să scrie ÅŸi să citească. Spune că sunt copii buni, cuminÅ£i, cu potenÅ£ial, dar abandonaÅ£i de cei care ar trebui să-i pună în valoare. „Învaţă săracii cum pot”, spune învăţătorul. ”Parcă România nu are nevoie de copiii ăştia. Nu-i pune în valoare”, mărturiseÅŸte cu obidă un sătean întors cu bicicleta de la muncă.
Sursa: Adevărul.ro