Se reunesc în ceruri! Daniel a plecat din această lume la trei ani după decesul soției: ’’Odihnă veșnică în Împărăția lui Dumnezeu!”

Erau tineri plăcuți, respectuoși, zâmbitori, senini, a căror prezență te odihnea și te bucura. 

"Cu Hristos Înainte...", acestea au fost ultimele cuvinte ale lui Daniel, spuse finului său...

Azi dimineață, Daniel (36 ani), a plecat spre cele veșnice, alături de draga și scumpa lui soție, Daniela, care a plecat spre cer, în urmă cu 3 ani, la vârsta de 33 ani.

“Daniel și Daniela, au fost doi tineri minunați, pe care i-am admirat foarte mult, de la care am avut multe de învățat și pe care nu-i voi uita niciodată.

Știind de mici, din plin, ce-i suferința, au fost foarte , foarte, foarte milostivi și făceau mult bine, în tăcere, celor din jur...

 

Ultima dată când m-am întâlnit cu el a fost în curtea Mănăstirii Popouți. Mi-a dat discret 1.000 lei ca să ajut familiile cu copii, care au nevoie de ajutor și m-a rugat să nu mai spun la nimeni. Mi-a dat pentru sufletul dragii sale soții, Daniela... N-am spus nimic până acum, dar acum că nu mai este, pot să spun, că să învățăm din exemplul lui iubitor și milostiv. Nu era prima dată când făcea un astfel de gest, atât el, cât și soția lui, când trăia. Erau tineri plăcuți, respectuoși, zâmbitori, senini, a căror prezență te odihnea și te bucura. Cu ei am doar amintiri frumoase. Chiar dacă inima lor plângea de durere, ei găseau mereu puterea să zâmbească celorlalți și să nu vorbească despre suferința lor.

Din fiecare întâlnire cu ei învățam câte ceva. Învățăm din simplitatea lor, din inima lor plină de iubire.

Milostivul Dumnezeu să îi ierte și să îi primească în Împărăția Sa, "unde nu este durere, nici întristare, nici suspin”.

Daniel, va fi depus la Biserica "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" din cartierul ANL Cișmea”, a transmis preoteasa Anamaria Macuc.

Odihnă veșnică în Împărăția lui Dumnezeu!

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

Thursday, 29 October 2026

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

Thursday, 29 October 2026

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...