Se pregăteşte LEGEA care TE LASĂ fără APARTAMENT în două luni de zile

Se pregăteşte LEGEA care TE LASĂ fără APARTAMENT în două luni de zile

   evz.ro

Proiectul de Lege privind înființarea și funcționarea aso ciațiilor de locatari, pus în dezbatere publică de Ministerul Dezvoltării, conține, pe lângă amenzile usturătoare pe care statul vrea să le impună (de până la 10.000 de lei dacă îți inunzi vecinul), și alte aberații. 

Legea introduce şi o amendă uriaşă pentru proprietarii care provoacă un tip de incident foarte des întâlnit acum în blocurile comuniste. Suma gândită ca amendă, pentru astfel de situaţii depăşeşte capacitatea de plată a multor familii, scrie evz.ro.

Penalizați ca la bancă!

Una se referă la faptul că "asociaţia de proprietari, prin preşedinte (n.r. -administrator), poate acţiona în instanţă proprietarul care se face vinovat de neplata cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei mai mult de 60 de zile de la termenul scadent". Adică, dacă n-ai plătit întreținerea două luni, administratorul te poate da în judecată, iar dacă instanța emite decizie favorabilă, îți poate pune poprire pe conturi sau chiar să-ți vândă casa.

Există și o altă modalitate prin care proprietarul e jumulit, ca datornicii la bancă. Spre exemplu, dacă nu achită o lună întreținerea, din luna următoare intră penalități, de maximum 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, însă fără ca suma penalităţilor să depășească datoria inițială.
 
"Proprietatea e sfântă sau nu?"

Apoi, "proprietarul este obligat să accepte accesul administratorului pe proprietatea sa, atunci când este necesar să se inspecteze, să se repare ori să se înlocuiască elemente din proprietatea comună". "Cu alte cuvinte, administratorul intră la mine în casă când are chef, sub pretextul că inspectează ceva! Știam că în țara asta proprietatea e sfântă" spune, revoltat, un cititor.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

astăzi, 19:28

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

astăzi, 18:45

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

astăzi, 18:16

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...