Sunt comunități rurale în România care trăiesc exclusiv din creșterea animalelor. În județul Botoșani, de exemplu, există o tradiție aparte a creșterii vacilor de lapte. Sate întregi supraviețuiesc din creșterea acestui animal, de sute de ani. Tocmai de aceea, Botoșaniul a devenit o adevărată „împărăție” a laptelui în România, pe locul doi în țară după Suceava.
Abundența laptelui a dus la apariția a numeroase unități de procesare a laptelui ceea ce a propulsat Botoșaniul din nou în top național, de data aceasta din punct de vedere al produselor tradiționale. Un cașcaval făcut în zona Săveniului, cu o rețetă și un lapte unicat din Valea Bașeului, a ajuns să fie recunoscut inclusiv pe plan european.
Faptul că la Botoșani curge lapte din belșug, este demonstrat și de statistici. Peste 10% dintre procesatorii de lactate din România se află la Botoșani. Acest paradis zootehnic, care evolua constant atât ca investiții, dar și ca efective plus rase performante, mai ales începând cu anul 2004, a început să clatine după trei ani de secetă. Vara care tocmai a trecut a fost lovitura fatală pentru mulți crescători de vaci. Mai ales pentru cei mici și mijlocii. Câmpurile arse de soare nu au mai furnizat furaje, iar oamenii sunt nevoiți să cumpere pentru iernat. Prețul furajelor, pierderile de peste vară, plus prețul oferit de procesatori pentru litrul de lapte, a devenit o ecuație fatală pentru țărani. Mulți au vândut deja animalele sau le-au dus la sacrificat. Cei mai mulți au plecat la muncă în străinătate.
„Nu mai puteam. Am și eu copii, nu pot să-mi bat joc de ei”
Pentru localnicii din comunele Vlăsinești, Coțușca, Păltiniș și toată zona de la Stăuceni la Răchiți, cei trei ani de secetă, plus prețul tot mai mic oferit de procesatori pentru litrul de lapte a însemnat sărăcie lucie.
Mulți au ajuns să nu-și mai poată scoate nici măcar cheltuielile cu hrana animalelor.
„Gândiți-vă că o vacă nu o duci, o mâni pe un câmp și la revedere. Trebuie hrană. Și hrană adecvată că altfel nu dă lapte cum trebuie. Apoi costurile cu veterinarul, pentru că animalele astea au nevoie de controale, de tratament dacă se îmbolnăvesc. Apoi este vorba de culturile pe care le înființăm pentru furajare. Ele trebuie hrănite iarna, îngrijite, adăpostite. Motorină, asigurări, multe și multe cheltuieli. La urmă te i-a în râs cu 1.5 lei litrul. Își vine să dai foc la grajduri și să fugi în lumea largă. Ies pe minus, garantat”, spune un țăran din Coțușca, potrivit Adevărul.
Pentru oameni este o lovitură cumplită fiindcă asta este singura lor sursă de venit.
„Eu numai din vaci trăiesc. Așa mi-am ținut copiii la școală. Am 8 văcuțe și cu ele am trăit, eu și familia mea. Acuma nu mai putem trăi. Nu iese nimic pe câmp și nu am ce le da de mâncare. Subvenția mică, nu acoperă necesarul. Totul s-a scumpit, absolut totul. Eu trebuie să cumpăr mâncare. Când duc la procesator, dau datoriile și cam atât. Mâncăm pământ. Sărăcia ne paște”, spune un alt botoșănean. Tocmai de aceea mulți renunță.
Vând animalele și pleacă unde văd cu ochii.
„Am vândut tot. Aveam 10 vaci. Le-am dat. Am plâns după ele. Și bunicu, și tata, și cine știe câți de-ai mei au făcut numai asta. Nu mai puteam. Am și eu copii, nu pot să-mi bat joc de ei să-i las în sărăcie. Plec la muncă în Austria, la o fermă. Măcar acolo câștig, nu pierd”, mărturisește un localnic din Gorbănești.
Mulți localnici pleacă iar în urma lor satele rămân tot mai goale și mai îmbătrânite. Ca un bumerang, acest fenomen riscă să afecteze și procesatorii care nu mai găsesc așa de ușor lapte local.
„Cine mai produce pentru România? Nimeni”
Situația în care s-a ajuns este recunoscută și de autorități. Numărul vitelor scade în județul Botoșani, altădată o adevărată mândrie locală.
„Din cele mai vechi timpuri, oamenii de pe teritoriul județului Botoșani s-au îndeletnicit cu creșterea animalelor și cultivarea cerealelor. Această tradiție a dăinuit și iată-ne ca județ în topurile naționale ca efectiv de animale. Din păcate, însă, în ultimii ani aceste efective sunt în scădere. De la an la an sunt în scădere. Sunt mulți factori care a contribuit la acest aspect”, spune Cristian Delibaș, directorul Direcției Agricole Botoșani.
Principalul motiv identificat și de oameni dar și de alți specialiști în domeniul zootehnic, este seceta prelungită care nu oferă oamenilor șansa de a-și furaja animalele. Mai apoi este vorba despre prețul mic oferit micilor fermieri pentru litrul de lapte, dar și lipsa unor măsuri sporite de încurajare a producătorilor autohtoni, prin piețe de desfacere și diferite facilități, pe lângă subvenții.
Fără o preocupare aparte pentru zootehnie și aceste comunități care trăiesc în mod tradițional efectiv din creșterea animalelor, lumea rurală este în pericol spun specialiștii. Și nu numai, inclusiv consumatorii care vor găsi tot mai greu produse tradiționale, naturale.
„După trei ani consecutivi de secetă și tot felul de crize economice în România, foarte greu se mai descurcă fermierii. Unii dintre ei sunt în pragul de a-și declara insolvența. Sunt care nu mai suportă. Creditele și contractele pe care le au cu furnizorii de imputuri dau mari bătăi de cap mai ales celor din sectorul vegetal. România, prin Ministerul Agriculturii trebuie să găsească măsuri de sprijin și facilități fiscale pentru acești oameni. Pentru micii producători și gosodăriile țărănești dacă nu găsim piață de desfacere și nu încurajăm consumul de produse locale, dacă nu le oferim acele posibilități de a-și valorifica aceste produse, din nou pierdem cea mai importantă pătură socială a județului și a țării. Trebuie măsuri care să încurajeze activitatea și să ne dea stabilitatea necesară. Că altfel oamenii renunță. Satele rămân goale. Cine mai produce pentru România? Nimeni”, spune Ionică Nechifor, director al Stațiunii de Cercetare al Ovinelor și Caprinelor de la Popăuți, dar și președinte al crescătorilor de ovine și caprine Moldoovis.