Se poate și în România! Ce trebuie să ştii pentru a câştiga un salariu de peste 18.000 de lei pe lună!

"În momentul de faţă, fără să exagerez cu nimic, cererea de pe piaţă este cu 80% mai mare decât disponibilitatea. Com­pa­niile trebuie să devină din ce în ce mai creative şi să vină cu idei pentru a atrage angajaţii şi pentru a-i convinge că le pot oferi un loc de muncă diferit şi nu doar mai bine plătit".

Dezvoltatorii de software care cunosc limbaje avansate de programare şi care au o experienţă de şapte-opt ani în domeniul IT pot câştiga salarii care pornesc de la 2.500 euro net şi care pot ajunge chiar şi la 4.000 euro net, a declarat Bogdan Oprea, director în cadrul firmei de recrutare Adecco. El a mai menţionat că în compania pe care o reprezintă există specialişti care au astfel de salarii, scrie Ziarul Financiar.

În ceea ce priveşte topul companiilor care oferă cele mai mari salarii din economie, Bogdan Oprea spune că societăţi ca Romatsa şi Nuclearelectrica sunt nişte excepţii pe piaţă şi că este un lucru normal ca ele să ofere salarii mai mari decât media din România.

"Pe lângă faptul că discutăm despre un nivel al competenţelor extrem de ridicat, responsabilitatea şi stresul cu care se confruntă angajaţii de acolo (Romatsa şi Nuclearelectrica - n. red.) sunt nişte factori deosebit de importanţi".

Pe de altă parte, explică el, prin compararea datelor din 2014 cu cele din 2015 ale celorlalte companii, inclusiv ale Adecco, se constată că masa salarială a cres­cut semnificativ în 2015 faţă de 2014, dato­rită creşterii numărului de angajaţi în principalele companii din piaţă, dar şi a nivelului salarial mediu.

"Anul acesta, dacă am com­para cel de-al treilea tri­mes­tru din 2016 cu trimes­trul III din 2015, am ob­serva o creştere a sala­riu­lui mediu de aproape de 9%. Retailul este un sector ex­trem de com­petitiv, iar in­dus­triile co­nexe precum trans­por­turile sau logistica, la fel".

Anumite zone din România, respectiv Bucureşti, Timişoara sau Cluj, dar şi zonele industriale aferente au înregistrat măriri ale salariilor, generate şi de alţi factori în afară de creşterea salariului minim de la 1 mai.

"Companiile vor să se dezvolte, mai ales cele din producţie, şi de aceea au nevoie de oameni. Din păcate, noi ne confruntăm şi cu o mobilitate destul de redusă la nivel naţional".

Acesta a mai spus că unele companii industriale au nevoie de oameni foarte bine pregătiţi, cu competenţe tehnice, cărora le oferă salarii mari, mai ales în ultima perioadă. "Fiecare companie trebuie să fie foarte atentă în ceea ce priveşte retenţia de personal. Atât timp cât există o lipsă de absolvenţi ai acestor şcoli profesionale, cu profil tehnic în România, companiile au o singură opţiune şi anume să vâneze angajaţii unei companii similare".

La polul opus, în zona serviciilor de finanţe, salariul unui angajat care are o experienţă de circa trei ani, dar şi competenţe foarte bune, poate ajunge chiar şi la 6.000 lei net, a mai spus Oprea, conform sursei citate.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Comuna din județul Botoșani fără canalizare și străzi asfaltate, însă cu piste de biciclete de 500.000 de euro! Primar: „Chiar dacă sunt cârcotași, eu și echipa ne mândrim”,

astăzi, 07:59

Primăria Comunei Santa Mare din județul Botoșani a construit o pistă de bicicletă pentru trei localități. În total, sunt 6 kilometri de pistă, iar o mare parte din ea este pe străzi fă...

Percheziţii în Botoşani și Bistriţa-Năsăud, la sediile unor firme şi la locuinţele unor persoane bănuite de spălarea banilor, evaziune fiscală şi delapidare

astăzi, 07:37

În cadrul operaţiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române, la data de 10 i...

Cu ce se laudă administratorul unui bloc

astăzi, 07:15

Soțul: – Măi femeie, administratorul blocului se laudă că s-a culcat cu toate femeile din bloc, cu excepția uneia. Soția: – O fi aia grasă și bătrână de la parter....

-->