Se lucrează de zor pe locul fostelor sere FOTO

Lucrările la spațiul de joacă de pe locul fostelor sere din Parcul Mihai Eminescu sunt în plină desfășurare, iar primarul Ovidiu Portariuc speră ca spațiul să fie dat în folosință în mai 2014.

Edilul șef al municipiului a vizitat, marți șantierul, și estimează că spațiul de joacă, la care accesul va fi gratuit, va putea să primească până la 200 de copii odată.

“Reușim să avansăm destul în zona aceasta de lucrări, chiar nesperat pentru această perioadă. Lucrările sunt în grafic și sper să ne atingem obiectivul ca la începutul lunii mai să deschidem acest loc de joacă. S-a lucrat foarte mult la partea de utilități, a fost amenajată parcarea, zidul de rezistență și în pimăvară se vor continua lucrările. Contractul este pe o perioadă mult mai mare, dar constructorul a înțeles că pentru noi este o prioritate să dăm acest loc de joacă copiilor și cred că se vor încadra în acest termen", a declarat Ovidiu Portariuc.







Autoritățile vor să amortizeze investiția din concesiunea spațiilor comerciale ce vor fi amenajate.

“Trei spaţii comerciale vor fi scoase la licitaţie, iar cel care vor da preţul cel mai bun va câştiga, astfel încât din valoarea concesiunii să putem amortiza în timp investiţia", a completat primarul.

Spațiul de joacă va fi supravegheat video și va fi amenajată și o parcare.

Lucrările sunt executate de firma Victor Construct.







 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Alertă meteo: Cod Portocaliu emis pentru două localități din județul Botoșani!

astăzi, 08:26

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip Cod Portocaliu de vânt pentru două localități din județul Botoșani, valabilă până la ora 10:00. Sunt prog...

Asistentă medicală condamnată la închisoare pentru trafic de droguri, încarcerată în Penitenciarul Botoșani! Cum a fost trădată de fostul iubit

astăzi, 08:06

La data de 16 octombrie 2026, polițiștii au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Suceava pe numele Corinei C., în vârstă de 52 de...

Show-room auto Dacia la Botoșani!

astăzi, 07:50

Pentru Tridex, deschiderea showroomului Dacia reprezintă o nouă etapă de dezvoltare, construită pe experiența acumulată în relația cu proprietarii de automobile și pe investițiile &ic...