Se deschide Orăşelul de poveste din Parcul M. Eminescu-FOTO

Primarul municipiului Botoșani a anunțat vineri, că noul Orășel al Copiilor, amenajat de Primărie în Parcul Mihai Eminescu, se va deschide duminică 6 decembrie, de Moș Niculae, începând cu ora 17:00.

Orășelul se va afla pe aleea principală care traversează parcul, în proximitatea podului, unde copiii se vor putea juca alături de zânele zăpezii, pinguini, urși polari, pitici și alte personaje îndrăgite din zona arctică. Accesul va fi nelimitat, iar cei mici se vor putea bucura de orășelul lor până la sfârșitul lunii ianuarie 2016.

Este pentru prima oară când organizăm acest Orășel special pentru copiii din municipiul Botoșani. Sper ca inițiativa noastră să se bucure de interes în rândul celor mici, astfel încât acest gen de eveniment să devină o tradiție în anii următori. Sunt și eu tată și aștept cu interes să văd reacția fiului meu, a spus Ovidiu Portariuc.

Odată cu deschiderea Orășelului, va avea loc și evenimentul simbolic în care primarul va da semnalul aprinderii luminilor care vor împodobi municipiul Botoșani cu ocazia sărbătorilor de iarnă. 




 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

Saturday, 31 October 2026

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

Saturday, 31 October 2026

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

Saturday, 31 October 2026

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...