Scutirea de plata unor sume pentru cadre didactice, aprobata de Senat

Senatul a decis, luni, exonerarea de la plata a cadrelor didactice pentru sumele reprezentand venituri de natura salariala pe care acestea trebuie sa le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori, drept consecinta a constatarii facute de catre Curtea de Conturi.

Proiectul, reexaminat la solicitarea presedintelui Traian Basescu, a intrunit 122 voturi "pentru", doua voturi "impotriva" si doua abtineri, solicitarea ca legea sa fie respinsa primind vot negativ din partea majoritatii senatorilor.

Initial, semnatarii proiectului propusesera exonerarea de la plata a personalului incadrat in unitatile de invatamant din Lupeni, Petrosani si Vulcan pentru veniturile de natura salariala pe care trebuie sa le restituie in urma constatarii unor prejudicii de catre Curtea de Conturi.

Comisia pentru munca a adoptat, insa, un raport prin care extinde prevederile legii, eliminand restrictia aplicarii ei doar pentru localitatile Lupeni, Petrosani si Vulcan.

Presedintele Basescu a mentionat, in cererea de reexaminare, ca modalitatea de stabilire a domeniului de aplicare a acestui act normativ este de natura sa confere caracter individual si discriminatoriu legii intrucat aceasta nu se aplica la un numar nedeterminat de cazuri concrete, in functie de incadrarea lor in ipoteza normei, ci intr-un singur caz, respectiv personalului incadrat in unitatile de invatamant din localitatile mentionate.

El a mai sustinut ca diferenta de tratament intre cei care vor beneficia de prevederile acestei legi si celelelalte categorii de persoane nu se justifica, fiind lipsita de un temei obiectiv si rezonabil.

Unul dintre initiatori, senatorul PSD Ecaterina Andronescu, a explicat, inainte de vot, ca propunerea legislativa privind exonerarea de la plata a unor sume de catre personalul platit din fonduri publice se refera la cadrele didactice care, in mod eronat, nu au fost cuprinse intr-o hotarare a Guvernului Boc.

Ea a sustinut ca prin aceasta initiativa legislativa se face un act de dreptate.

Actul normativ a fost initiat de un grup de deputati PSD si PNL, printre care Viorel Fifor, Ioan Dirzu, Sonia Draghici, Iuliu Manda, Cosmin Necula, Cristian Resmerita si Zisu Stanciu.

Senatul a dezbatut acest proiect in calitate de prima Camera sesizata, informeaza ziare.com.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Unul din opt cazuri de cancer ar putea fi prevenit: Infecţiile care cresc riscul de boală

astăzi, 13:12

Unul din opt cazuri de cancer ar putea fi prevenit pentru că are legătură cu infecţii cauzate de virusuri. Sunt datele unui studiu realizat la nivel mondial. Peste 2 milioane de cazuri de cance...

Noaptea trecută, în Botoșani: Peste 1000 de persoane legitimate, 500 de mașini oprite în trafic! - FOTO

astăzi, 12:07

În noaptea de 31 octombrie înspre 1 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au desfășurat o  acțiun cu efective mărite, pentru prev...

Marius Croitoru, încrezător înainte de meciul cu Universitatea Craiova: ”Am mai câştigat de două ori acolo cu mine antrenor!”

astăzi, 11:23

Astăzi, de la ora 17.30, pe Stadionul „Ion Oblemenco”, se dispută partida Universitatea Craiova – FC Botoșani, meci contând pentru etapa a 14-a a Superligii. Cu probleme ...