"Numele meu este Adriana O. Am 26 de ani si sunt studenta masteranda la Bruxelles, in cadrul Hogeschool Universiteti Brussel, specializarea - International Business Economics and Management. Am venit la Bruxelles in septembrie 2009 din dorinta de a obtine o diploma de Master in strainatate, pe care o consideram si o consider in continuare mai valoroasa decat o diploma emisa de Sistemul de Invatamant Romanesc. Inainte de a ajunge aici am lucrat ca traducatoare/interpreta pentru o firma, la sediul central care se afla chiar in orasul meu natal- Targu-Mures. A fost o perioada pe care mi-o voi aduce aminte cu drag tot restul vietii.
Acolo am inceput sa inteleg importanta cunostiintelor in domeniul afacerilor si managementului, asadar m-am gandit sa imi gasesc un al doilea program de Master, de data aceasta in strainatate. Am gasit pe internet informatii despre mai multe programe de Master in dar pentru ca ma incadram intr-un buget restrans, am ales Universitatea HUB.
Costul unui an de studiu este de aproximativ 560 de EUR, iar universitatea are mai multe specializari, atat pentru cei care au terminat un profil economic, cat si pentru cei care nu studiasera economie si management. Pentru ca sunt absolventa de Engleza si Istorie si facusem un alt master in Romania in domeniul Managementului Resurselor Umane, m-am decis sa aprofundez cunostiintele acaparate in urma primului master si sa invat si alte branse ale managementului.
Pentru ca in 2009 criza economica a lovit foarte tare economia romaneasca si am asistat la asa numitul `credit crunch`, acest fenomen a inghetat pur si simplu toate posibilitatile de a obtine un credit pentru finantarea studiilor mele in strainatate. Fiind inca angajata, am recurs la un credit de nevoi personale in valoare de 2500 de EUR.
Impreuna cu economiile mele si cu bani imprumutati de la o ruda apropiata am pornit spre necunoscut, cu 2 valize si 4000 de EUR in buzunar. Eram impreuna cu o prietena, si ea din Tg-Mures. La inceput am fost fascinata de civilizatia pe care am vazut-o desfasurandu-se in jurul meu. Respiram aer occidental, vedeam dimineata cum oamenii fac jogging in parc langa Comisia Europeana si imi inchipuiam ca voi urma si eu acceasi traiectorie in cel putin un an (cat dura Masterul meu).
Mi-am dat seama inca din prima clipa dupa ce am ajuns ca banii pe care ii aveam asupra mea nu aveau cum sa tina 1 an de zile. Planul meu era sa imi gasesc un job de studenti, sa lucrez in week-end sau sa fac babysitting. Orice activitate usoara care sa imi permita sa generez un venit indeajuns de mare pentru a-mi plati chiria lunara, care era de aproximativ 380 de EUR. M-am lovit de o birocratie de neimaginat. Pe site-ul primariei de cartier de care apartineam se specifica ca studentii pot obtine cartea de rezident (necesara obtinerii permisului de munca pentru a fi luat in considerare pe piata muncii) in 2 luni de zile. In cazul meu a durat 6 luni! 6 luni in care am trimis zeci de scrisori de intentie la diferite stagii si birouri de traduceri sau scoli de limba engleza.
Devenisem foarte stresata si ingrijorata cu situatia mea materiala. Banii se scurgeau cum vedeai cu ochii. Imi facusem niste calcule, vroiam sa imi prelungesc putinii bani pe care ii aveam pentru cat mai mult timp, astfel incat imi alocasem 10 EUR pentru mancare pe saptamana.
Nu cumparam nimic in afara de mancare si plateam chiria pentru luna in curs. Stresul continuu m-a facut sa am probleme de concetrare la scoala. In 6 luni de zile nu am mancat nicio felie de paine pentru ca era prea scumpa pentru mine. In decembrie am ajuns intr-o stare critica. Banii nu imi mai ajungeau decat pana in ianuarie, cand incepea sesiunea de examene. In astfel de conditii am fost nevoita sa renunt la postul meu de traducator pentru a fi luata in considerare pentru pachetul de plecari volunare. In baza faptului ca aveam deja 2 ani de vechime am primit aproximativ 3.000 EUR, bani care pot spune ca mi-au salvat viata si studiile. Surprinzator sau nu, banii au intrat chiar in ziua de Craciun. Am plans de fericire!
Am reusit sa supravietuiesc cu acei bani din decembrie si pana in iunie. Mai bine de 7 luni. Dupa ce s-a sfarsit si cea de-a doua sesiune, epuizata in urma studiului intens si cu doar 100 de euro ramasi in contul meu, am inceput sa imi caut disperata de lucru. Iesisem de la un examen pentru care invatasem pana la ora 6 dimineata, iar exemenul avea loc la ora 8,30. Dupa ce am iesit de acolo, stoarsa de energie, am inceput sa intru din restaurant in restaurant si sa imi las CV-ul pentru un job de vara. Dupa ce am impartit cateva CV-uri, m-am intors acasa si am inceput sa plang, probabil si pe fond de oboseala. A doua zi am fost contactata de un patron de restaurant care imi propunea sa merg la restaurant pentru o zi de incercare. Am fost foarte fericita! Pentru ca mai aveam un examen de trecut in saptamana aceea, l-am anuntat ca voi veni vineri. Cand m-am prezentat la lucru am facut cunostiinta cu fetele care lucrau acolo. Printre ele se afla si o fata din Republica Moldova. Atmosfera a fost una foarte stricta si epuizanta. Dar am facut fata unui program de 8 ore. Am fost platita pentru ziua aceea cu 60 de EUR. Nu va pot descrie ce sentiment de satisfactie am avut in acel moment, stiind ca am la mine 60 de EUR.
Apoi am aflat ca am trecut de ziua de proba si ca pot incepe sa lucrez full-time. Eram salvata!- imi spuneam eu!
Insa, nu a fost asa. Am constatat ca de fapt programul de lucru era de 10 ore pe zi in loc de 8, ca nu avea pauza deloc si ca eram platiti cu 7 EUR pe ora. Nu am semnat niciun contract cu dansul. Am fost tratata destul de bine la inceput de catre seful meu dar apoi am descoperit ca este un om foarte agresiv si care isi pierdea cumpatul foarte repede. De multe ori ieseam de la lucru plangand si imi aduceam aminte de perioada in care am lucrat ca traducator. Clientii se comportau destul de rau cu noi si atunci cand nu ne ridicam asteptarilor sale, patronul ne jignea. Nu am fost agresata fizic, dar s-a intamplat ca intr-un schimb de replici mai agresiv sa ma prinda de brat si sa ma smuceasca. Am avut puterea sa strig ca sa inceteze si sa ma lase in pace. Din acel moment i-am vazut adevarata fata! Totusi, nu m-am lasat batuta.
Am continuat sa lucrez doar ca sa imi platesc chiria si sa raman la Bruxelles. Nu am reusit sa imi termin disertatia in acel an, astfel incat in septembrie 2010 m-am inscris din nou la aceeasi specializare, doar pentru a putea sa imi prezint disertatia in anul scolar 2010-2011. Tot timpul ma gandeam de ce trebuie ca eu, romanca fiind, sa muncesc din greu pentru un confort minim pe care occidentalii si-l permit cat ai clipi.
De ce nu am reusit si eu, ca si restul colegilor mei, sa termin studiile mai devreme?
Cine este vinovat pentru situatiile in care studentii romani aflati in strainatate nu au parte de niciun fel de sprijin din partea sistemului bancar romanesc, bursele acordate pentru strainatate sunt extrem de reduse si se stie bine faptul ca doar unii au acces la ele, in timp ce oamenii de rand, care chiar doresc sa studieze, trebuie sa infrunte zeci si zeci de situatii periculoase, jignitoare si rasiste pentru a se mentine in viata pe cont propriu.
Mie mi-a fost dat sa le traiesc pe toate. De aceea, va rog respectuos sa aratati si partea mai putin placuta a studentiei in strainatate. Ma intreb cati oameni simpli isi permit sa ajunga sa isi faca studiile in strainatate? Si mai important, odata ajuns inapoi in tara, care angajator va aprecia cu adevarat efortul pe care l-am depus in acesti doi ani pentru a-mi indeplini visul?"
Sursa: RTV
