Prieteni români, vă scriu pentru a vă spune că în Franţa a avut loc acum câteva decenii acest tip de dezbatere asupra acestui subiect şi a altora legate de viaţa la ţară : generalizarea maşinilor de muls în fermele franţuzeşti care dateaza din anii ’60 a precedat supunerea agriculturii franţuzeşti la politica agricolă europeană. Începând cu această epocă, noi francezii am văzut efectele procesului de modernizare în care sunteţi angajaţi azi şi rezultatele acestor reglementari care vă sunt impuse. De aceea, aş vrea să vă avertizez despre ceea se ascunde în spatele acestei legi simple, aparent nesemnificative, care interzice mulgerea manuală a vacilor. Trebuie să înţelegeţi că avertismentul meu nu vine dintr-o superioritate pe care ne-ar da-o progresul tehnic şi economic sau dintr-o înţelegere mai fină a cursului istoriei. Din punctul acesta de vedere voi ne sunteti mai degrabă superiori – voi sau cel puţin aceia dintre voi care se încăpăţânează să refuze « dezvoltarea », « progresul » şi invenţiile de tipul acestor faimoase mulgătoare automate.
De fapt, pentru toţi cei care vor să-şi vândă producţia de lapte, această regulă europeană semnifică cumpărarea obligatorie a maşinilor de muls, ceea ce va provoca dispariţia, în termen mai lung sau mai scurt, a ţăranilor săraci care nu vor putea asuma costul acestui echipament şi al întreţinerii lui. Cei care vor putea să o facă vor fi aduşi pe terenul unei agriculturi productiviste aflate atât sub jugul reînnoirii tehnologice şi a politicilor agricole UE, cât şi sub acela al diverselor stimulări finaciare (subvenţii europene, vânzarea producţiei către industria agro-alimentară). Care va fi rezultatul ? Mari exploatări agricole mecanizate şi specializate. Dacă o gospodărie produce astăzi nu doar lapte ci şi unt, brânză şi smântână (fără să mai vorbim de legume, ouă şi carne), deîndată ce se va transforma în uzină agricolă, ea nu va mai produce decât lapte, dar în cantităţi mari, care va fi vândut unor firme care se vor ocupa să îl transforme în alte produse derivate.
Este comic că aceasta schimbare va avea loc în numele sănătăţii publice, urmând ideea că, dacă producţia de lapte într-o gospodărie nu respectă regulile de igienă cele mai elementare, industria este, în ceea ce o priveşte, absolut curată – asta ştim cu toţii mult prea bine. Ceea ce veţi vedea însă pe piaţă – ceea ce vedeţi deja – sunt produse lactate mult mai nocive decât vor fi fost vreodată produsele unei gospodării, produse poluate şi falsificate în funcţie de interesele economice ale unei industrii agro-alimentare devenite atotputernică. Concentraţia în număr mare a animalelor în grajdurile gigantice ale gospodăriilor devenite ferme agricole constituie de fapt un teren favorabil pentru apariţia şi propagarea rapidă a epidemiilor : pentru a le face faţă se vor folosi antibiotice care vor trece astfel în lapte, apoi în alimentaţia populaţiei, contribuind astfel la apariţia microbilor ce rezistă tuturor tratamentelor cunoscute. Obiceiul de a folosi produse farmaceutice fiind adoptat, agricultorii vor fi mai puţin reticenţi în a dopa legal sau ilegal animalele, pentru a le face mai productive şi pentru a-şi mari beneficiile : activatori de creştere, cocktailuri de anabolizante şi de antibiotice, hormoni sexuali de sinteză, iată câteva produse folosite în acest scop şi care vor provoca în rândul consumatorilor boli de toate felurile, dintre care cel mai adesea cancerul. Bineînteles cancerul, la fel ca şi diversele probleme ale sistemului nervos (Alzheimer, Parkinson etc.), sunt provocate şi de pesticidele folosite pentru cultivarea pamântului. Împrăştiate de vânt şi păscute de vaci, ele îşi vor lăsa urmele pâna în laptele lor. Printre cauzele acestor boli nu vor trebui ignorate nici făinurile animale care vor fi în mod cert introduse în alimentaţia bovinelor pentru că sunt mai ieftine decât cerealele şi decât furajele şi pentru că supraabundenţa lor artificială în proteine stimulează producţia de lapte. Pentru a obţine un tablou complet pe plan sanitar, mai rămâne de amintit doar poluarea laptelui cu substanţele toxice folosite în industrie în momentul când va fi extras, înmagazinat, transportat, transformat şi condiţionat. În fine, laptele se va degrada din punct de vedere nutritiv şi gustativ, o degradare asemănatoare cu aceea prin care trec toate bunurile a căror fabricare a fost mecanizată şi standardizată (legume fără gust, carne denaturată, vin amestecat cu alte produse, mobile făcute din imitaţie din lemn, haine uzate repede etc.). Ba mai rău : restructurarea economiei agrare româneşti după modelul tehnicist şi productivist va avea ca urmare dificultatea şi aproape imposibilitatea de a obţine lapte – şi în mod general mâncare – care să nu fie atins de manipulările industriei agro-alimentare, pe când astăzi, precum ştiţi, o bună parte dintre români pot să cumpere ieftin produse autentice ce vin din agricultura ţărănească. Este exact ceea ce s-a întâmplat în Franţa şi în Europa şi ceea ce a început de fapt şi în România.
Aceasta măsură care interzice mulgerea manuală a vacilor trebuie aşezată în cadrul mai general al industrializării agriculturii, cu tot ce înseamnă ea pentru mediul natural şi pe plan uman. Este vorba despre o industrializare care are ca urmare sărăcirea pământului prin exploatarea intensivă, poluarea apelor, dispariţia unor specii animale şi vegetale considerate neexploatabile sau nerentabile şi, în fine, transformarea destructivă a peisajelor şi a condiţiilor climatice care contribuie astfel la catastrofe care ne sunt prezentate în mod abuziv ca şi « naturale » : furtuni, secete, indundaţii, dereglări ale ritmicităţii anotimpurilor, etc. Pe plan uman industrializarea agriculturii nu presupune nimic altceva decât eradicarea programată a civilizaţiei ţărăneşti. Căci ea va aduce ruinarea a mii de ţărani ce nu vor putea să-şi modernizeze gospodăriile şi să trăiască din vânzarea propriei lor producţii pe piaţa modernă. Ea presupune un exod rural masiv, individualizarea raporturilor sociale şi diluarea legăturilor de familie. Ceea ce înseamnă golirea satelor, copiii familiilor ţărăneşti, cuceriţi de falsele reprezentaţii ale modului de viaţă orăşenesc şi consumerist , visând să devină burghezi la oraş şi regăsindu-se muncitori la periferia acestora. Industrializarea înseamnă şi concurenţa fiecăruia cu toată lumea, dependenţa mărită faţă de sistemul financiar (bănci, credite, datorii) şi faţă de tehnologiile tot mai complexe şi mai scumpe (instrumente-maşini, îngrăşăminte şi tratamente chimice, informatizarea gestiunii de stockuri, etc.).
Aceasta dispariţie a ţărănimii nu e un accident al istoriei, ci o politică planificată la scară europeană şi mondială de către elitele politice, conducătorii marilor firme chimice şi agro-alimentare şi experţii lor de toate felurile. Se vizează astfel o pricepere ţărănească, această lungă ştiinţă intuitivă şi lipsită de concepte care este înţelepciunea ţăranului; în fapt este vorba despre o etică, cea a lucrului bine făcut şi a cunoaşterii legilor naturii. Se vizează astfel un mediu de viaţă, cel al satului şi al peisajului său înconjurător; o cultură populară care se exprimă în artizanat, în obiceiuri, în tradiţiile orale şi în dialecte. Se vizează, în sfârşit, o economie bazată pe autosuficienţa tehnică şi alimentară a comunităţii rurale şi deci pe cea mai mare autonomie posibilă.
Odată cu decăderea ţărănimii tocmai această autonomie este sortită dispariţiei: producţia şi întreţinerea vieţii sunt încredinţate unui sistem economic şi tehnologic mondializat, incontrolabil din punct de vedere material. În faţa acestei deposedări, în faţa maşinismului genralizat nu este încă poate prea târziu pentru a cultiva din nou marile virtuţi ale ţărănimii : spiritul de independenţă, gustul pentru simplitate, întrajutorarea şi suveranitatea comunităţii asupra propriilor ei condiţii de existenţă.
Nu e prea târziu, căci ţărănimea care agonizează la noi am văzut-o la voi încă în viaţă. Bărbaţii îmbrăcaţi cu haine simple, purtând o şapcă ponosită, femeile în fusta cu şorţ negru şi cu batic pe cap, aceşti oameni al căror corp solid şi obosit se sprijină pe lume cu încredere, îi cunosc prea bine: bunicii mei erau ca şi ei; moştenirea graiului lor, a gesturilor şi a valorilor lor o recunosc în graiul, gesturile şi valorile părinţilor mei. În Franta, poporul este bolnav, bolnav pentru a fi dorit să-şi uite trecutul ţărănesc; mai întâi părăsindu-l pentru uzine şi pentru condiţia muncitorească ; apoi, acum, imaginându-se ca şi "clasă mijlocie", mica burghezie modernă care aleargă după bani, dupa semne materiale de reuşită profesională, după timpul pe care societatea actuală i-l fură neîncetat. Fiecare se simte în mod confuz vinovat de a fi acceptat falsa civilizaţie a industriei, a statului şi a banilor, de a fi lăsat după sine viaţa la ţară şi bogăţiile ei adevărate. Dar această populaţie ţărănească este încă vie la voi – este încă vieîn voi : nu am văzut-o doar la ţară şi în sate; am văzut-o în oraşele voastre. Îmbrăcase hainele studentului, ale profesorului, ale muncitorului sau ale şomerului, dar în fond tot ea vorbea, gândea şi judeca. În ea, în voi trebuie să aveţi încredere pentru a opri acest proces de fărâmiţare a civilizaţiei ţărăneşti, acest proces de industrializare masivă a modurilor de viaţă, al felului de a gândi, care ia oamenilor orice autonomie, orice singularitate.
Va trebui, poate, să aibă loc într-o zi un alt fel de revoluţie, o revoluţie care să dea înapoi oamenilor simpli, oamenilor de rând, puterea asupra propriei lor vieţi, o revoluţie care ar viza descompunerea acestor sisteme hegemonice de tipul industriei şi al statului. Intre timp, trebuie însă să refuzaţi această ideologie progresistă care susţine că orice inovaţie tehnologică este în mod necesar şi un progres social sau moral. Nu vă încredeţi în această fascinaţie pentru Europa, pentru mândria de a fi european care abia reuşeşte să ascundă această "voinţă anxioasă de a se uniformiza" pe care Pasolini o reproşa la vremea lui italienilor care tocmai se adaptaseră la ideologia europeană a societăţii de consum. Nu visaţi nici la mitul unei Naţiuni române înrădăcinate în era pre-industrială : naţiunea româna înţeleasă ca loc mistic şi comunitate imaginară nu va înlocui niciodată pământul şi comunitatea reală; problema ţărănească este universală, ea trece dincolo de naţiuni şi nu cunoaşte decât particularităţile ragionale. Menţineţi şi restabiliţi, în orice loc şi cu orice ocazie, aceste legături directe între productorii de la sat şi consumatorii de la oraş, care nu sunt sub controlul statului, care scurt-circuitează raporturile mercantile determinate de marea industrie, şi care au aprovizionat întotdeauna populaţia cu bunuri de primă necesitate, chiar şi în sânul crizelor celor mai grave. Menţineti vie marea tradiţie ţărănească, prezervaţi satele, peisajele şi cultura populară – dar nu ca muzeu, ci în act, în practica cotidiană, în căldura prieteniei şi a stimei reciproce. Transmiteţi cât mai departe bogăţia cunoştinţelor tehnice, agricole şi culinare, botanice şi medicinale acumulate de secole de civilizaţia ţărănească. Nu e vorba de a reveni la o pretinsa vârsta de aur a omenirii; e vorba de a instaura un raport nou între oraşe şi sate, care să întrerupă distrugerea lor comună atât pe plan material cât şi pe plan cultural şi care să permită fiecaruia dintre noi să regăsească condiţiile prealabile pentru construcţia unei societăţi autonome capabile să-şi domine tehnica şi economia.
Prieteni români, sunteţi cunoscuţi pentru capacitatea voastră de a vă ţine deoparte de determinările aprige ale istoriei, de a "boicota istoria" cum scrie undeva filosoful Lucian Blaga. Dacă mişcarea istoriei trebuie să fie ghidată de dezvoltarea economiei de piaţă şi a tehnologiilor ei atunci da, rămâneţi fideli vouă înşivă şi boicotaţi istoria!
Patrick Marcolini (traducere în limba româna Delia Popa)
Sursa: Et vous n’avez encore rien vu…
