Școli „păzite” de sute de jandarmi. Au fost aplicate și șapte sancțiuni contravenționale (video)

De la debutul anului școlar 2023 – 2024, peste 600 de jandarmi au acționat în zona școlilor în municipiile Botoșani, Dorohoi și orașele Darabani și Săveni.

De asemenea, au fost desfășurate 21 de activități preventiv-educative în instituțiile de învățământ, la care au participat 3.200 elevi, în vederea conștientizării de către aceștia a riscurilor la care se expun prin adoptarea unor comportamente antisociale și a consecințelor legale ale faptelor săvârșite.

 

Pe timpul desfășurării misiunilor de ordine publică în zona instituțiilor de învățământ, au fost constatate 7 fapte de natură contravențională (adresarea de injurii ori expresii jignitoare și provocarea ori participarea la scandal), fiind aplicate 4 amenzi în valoare de 1.600 lei și 3 avertismente la Legea nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) din Botoșani va continua misiunile în apropierea unităților de învățământ din competență, dar și pe traseele de deplasare ale elevilor și în zona stațiilor de transport în comun, pentru a preveni și descuraja săvârșirea faptelor antisociale și pentru a menține un climat de siguranță atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice.

„Nu în ultimul rând, jandarmii vor efectua și în acest an școlar activități preventiv-educative în rândul elevilor, dialogul cu aceștia urmărind necesitatea adoptării unui comportament civilizat și respectarea normelor de conviețuire socială atât în cadrul școlii, cât și în timpul liber, prevenirea faptelor cu violență, a consumului de substanțe interzise, precum și a bullying-ului”, a declarat maior Ciobanu Ovidiu, împuternicit șef Serviciu Ordine și Siguranță Publică, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate, joi, la sediul IJJ.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Un șef de la Drumuri Naționale Botoșani despre pregătirile de iarnă: „Lumea ia acasă tot ce poate” / „Ar fi sfinte” (Video)

Friday, 30 October 2026

Ing. Liviu Mihalache, șef adjunct al Secției de Drumuri Naționale Botoșani, a vorbit în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural despre pregătirile pentru iarna 2026 – 2027. Acesta...

Prefectul și șeful ISU acuză o comunicare defectuoasă între autoritățile care contribuie la deszăpezirea Botoșaniului! (Video)

Thursday, 29 October 2026

În ședința de Colegiu Prefectural aferentă lunii octombrie a fost prezentat planul de acțiune pentru iarna 2026 – 2027, plan inițiat de toate instituțiile cu atribuții în aces...

Măsurile anunțate de Nova Apaserv pentru populație, două zile fără apă în două municipii și 21 de UAT-uri! (Foto, Video)

Thursday, 29 October 2026

Compania de apă Nova Apaserv a anunțat încă de săptămâna trecută că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29 – 31 octombrie. Măsura este luată în vederea &i...