Şcoala Altfel a ajuns şi la Lacto Solomonescu!

În săptămâna "Școala Altfel", SC Lacto Solomonescu SRL a primit vizita unui grup de elevi de clasa a IV-a la Scoala Nr. 11 din Botosani, alaturi de doamna invatatoare Rumega Filareta.

În cadrul vizitei în fabrica, copiii au aflat mai multe informații despre cum compania obţine produse lactate de cea mai înaltă calitate.

Au avut posibilitatea să înveţe despre drumul laptelui de la fermele partenere românești până la fabrică, despre cum se transformă laptele proaspăt în cascaval, smântână, iaurt, lapte consum şi UHT, branză proaspătă de vaci etc., dar şi despre cât de importantă este o alimentație sănătoasa zilnică bazată pe consumul de produse lactate.

"În timpul vizitei, copiii au parcurs întregul proces de prelucrare a laptelui pentru toate produsele din fabrică noastră. Începând cu receptia laptelui, materie primă, până la produsele finite. Recepţia laptelui se face calitativ şi cantitativ. Laptele este răcit şi stocat în tancuri izoterme prevăzute cu instalaţie de răcire individuale. Laptele este pasteurizat şi pregătit pentru obtinerea produselor", le-a povestit copiilor ing. Carmen Solomonescu, director adjunct în cadrul firmei.
 
Copiii au fost încântaţi de orele petrecute la firma botoşăneană, dar şi de condiţiile în care se lucrează.

"Când am intrat, ni s-au dat nişte pelerine speciale, şi a trebuit să ne acoperim şi capetele, pentru a nu aduce microbi din afară. Am văzut că acolo se lucrează foarte curat. Am mâncat caşcaval, am gustat multe produse şi am aflat tot procesul prin care laptele este transformat în alte produse. A fost foarte interesant pentru noi", povesteşte Ayleen, una dintre elevele clasei a IV-a.



Copiii au avut posibilitatea sa urmărească procesul tehnologic al caşcavalului Solomonescu de la receptia laptelui, fabricaţie caş baschiu, opărirea caşului, zvântarea caşcavalului, ambalarea şi depozitarea.

Cu acestă ocazie, elevii au fost încântaţi să deguste caşcavalul proaspăt cunoscut sub numele de "BURIC".
 
Producerea si ambalarea Laptelui de Consum si UHT a fost un alt punct de interes în cadrul vizitei elevilor în fabrică.
 
In secţia de fabricaţie şi ambalare smântână, copiilor li s-a prezentat procesul tehnologic pentru obţinerea celor trei tipuri de smântână de consum, respectiv 12%, 20% si 30%.
 
"Copiii au fost impresionati de dimensiunea portofoliului de produse marca Solomonescu, o companie 100% românească, care produce produse 100% naturale, fără conservanţi, fără aditivi, 100% din lapte, fără adaos de grăsimi vegetale", a precizat, după vizita celor mici, directorul adjunct al SC Lacto Solomonescu SRL.
 






 

 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșani: Poliţiştii locali identifică persoanele fără adăpost pentru a le proteja de temperaturile scăzute!

astăzi, 19:40

Având în vedere răcirea accentuată a vremii în perioada 18 – 20 octombrie 2025, în special pe timp de noapte, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică...

Două zile de spectacol în această săptămână - „Capra cu trei iezi” la Teatrul „Vasilache”!

astăzi, 18:40

„Capra cu trei iezi” este spectacolul pe care botoșănenii îl pot viziona în zilele de joi, 23 octombrie 2025, cu începere de la ora 18:00, şi duminică, 26 octomb...

Controale efectuate de ITM Botoșani la angajatorii care desfășoară activități de jocuri de noroc și pariuri!

astăzi, 17:50

Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani, sub coordonarea Inspecției Muncii, a desfășurat în perioada 13.10 - 17.10.2025 (atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții), o c...