În România, sunt două tipuri de angajaÅ£i: cei care lucrează în instituÅ£ii de stat sau în foste fabrici de stat ÅŸi cei care muncesc "la patron". Unii au toate drepturile prevăzute de legea muncii, beneficiază de zilele libere date de Guvern, ba chiar de avantaje suplimentare obÅ£inute de sindicate, alÅ£ii sunt total lipsiÅ£i de drepturi. Nimeni nu-i apără ÅŸi, astfel, patronii pot dispune de ei după pofta inimii. Desigur, nu toÅ£i patronii sunt niÅŸte ticăloÅŸi, dar, dacă se poate profita, există destui care o fac. Îi cer angajatului să muncească ÅŸi câte 12 ore zilnic sau chiar mai mult, weekendul liber e doar un vis frumos, cartea de muncă e ceva de care angajatorul a ajuns să râdă, ocolind-o prin tot felul de tertipuri, concediile de odihnă depind de bunăvoinÅ£a ÅŸefului, iar perspectiva maternităţii o transformă pe angajată într-o paria. Individul e un bou pus să tragă la jug până la epuizare, iar când cedează este aruncat fără nicio problemă ÅŸi înlocuit cu un altul. VeÅ£i zice că toate acestea au ÅŸi un preÅ£, că măcar cei care lucrează "la privat" sunt plătiÅ£i bine. E doar un mit. Salariile de la stat sunt deseori mult mai mari (chiar ÅŸi când instituÅ£iile sunt în pierdere). De obicei, pălmaÅŸii patronului îÅŸi dau duhul pe salarii modeste, lor nu le sunt plătite ore suplimentare, iar dacă ÅŸeful decide ca, de a doua zi, toată lumea să vină la serviciu mergând în mâini, că aÅŸa firma îÅŸi va maximiza profitul, toată lumea trebuie să se execute fără să crâcnească. Altfel, Å£i se arată cu degetul alÅ£i douăzeci de inÅŸi care aÅŸteaptă la uşă disperaÅ£i, gata să-Å£i preia jobul tău de rahat. Criza economică le-a dat puteri nelimitate patronilor din România, în faÅ£a angajatului.
Ce era capitalismul nostru sălbatic, ca orice capitalism la început de drum, dar de câÅ£iva ani putem spune că în unele locuri a căpătat accente clare de sclavagism. Asta, spre bucuria unora, care profită din plin de pe urma amestecului de criză, corupÅ£ie ÅŸi haos în aplicarea legii. În alte părÅ£i, unde lucrurile sunt aÅŸezate de mult, a existat ÅŸi acolo criză, dar ÅŸi sindicate sau organisme guvernamentale care veghează la respectarea normelor civilizate ale muncii, care să nu permită patronului să-l încalece cu totul pe angajat. La noi, sindicatele apără mamuÅ£ii de stat sau foÅŸti de stat ÅŸi uneori îÅ£i dai seama că nu sunt decât niÅŸte organizaÅ£ii făcute pentru jocuri politice ÅŸi căpătuiala liderilor.
Cât despre Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), care ar trebui să vegheze să fie respectată legea, el e doar o glumă proastă. Am ajuns să ne obiÅŸnuim în România cu tot felul de glume proaste. Din păcate, viaÅ£a noastră însăşi riscă să devină aÅŸa ceva. Dacă nu a ÅŸi devenit.
(Cezar Paul Badescu SURSA AICI)
