Scindare in grupul de specialisti numit de ministrul Educatiei pentru curriculum: Parte din grup cere retragerea planurilor-cadru puse in dezbatere!

Jumatate din grupul de experti numit de ministrul Adrian Curaj sa coordoneze "elaborarea arhitecturii curriculare" ii recomanda Ministerului sa retraga cele trei variante de plan-cadru pe care le-a pus in dezbatere. Semnatarii acestei pozitii sunt Tincuta Apateanu si profesorii Florin Colceag, Radu Gologan, Manuela Prajea, Marian Stas si Stefan Vlaston. Acestia propun unirea Matematicii cu Informatica in clasele V-VIII, transformarea Fizicii, Chimiei si a Biologiei in disciplinele "Stiintele vietii" si "Stiintele mediului", transformarea Istoriei in "Educatie pentru societate".

Amintim ca Ministerul Educatiei a lansat in dezbatere publica, pe 23 decembrie 2015, 3 planuri-cadru pentru invatamantul gimnazial - adica 3 propuneri de alocari orare pentru clasele V-VIII. In aceeasi zi, ministrul Adrian Curaj a anuntat ca a constituit un grup de lucru, "format din specialisti in educatie, persoane cu experienta, recunoscute si respectate pentru munca si rezultatele lor, grup care va asigura coordonarea eforturilor si proiectelor privind elaborarea arhitecturii curriculare in invatamantul preuniversitar si va veni cu recomandari in ceea ce priveste cariera didactica".

Grupul numit de Adrian Curaj era format din 11 persoane: Solomon Marcus, Tincuta Apateanu, Florin Colceag, Radu Dop, Radu Gologan, Alexandru Mironov, Oana Moraru, Florin Munteanu, Marian Stas, Manuela Prajea si Stefan Vlaston.

Intr-un comunicat remis HotNews.ro, sase membri ai acestui grup de lucru au anuntat ca s-au pus de acord asupra unor concluzii, pe marginea dezvoltarii curriculare. Cei sase membri sunt Tincuta Apateanu, Florin Colceag, Radu Gologan, Manuela Prajea, Marian Stas si Stefan Vlaston.

Acestia recomanda retragerea celor trei variante de plan-cadru propuse Institutul de Stiinte ale Educatiei si propun "un proces de proiectare curriculara si a programelor scolare aferente cu termen de finalizare la 30.06.2016". De asemenea, ei inainteaza o serie de propuneri "cu statut de cadru de referinta curricular", recomanda "asumarea descentralizarii curriculare", "isi afirma disponibilitatea de a contribui la elaborarea continuturilor curriculare", "se ofera sa participe la continuarea recenzarii drafturilor de manuale propuse de edituri" si recomanda studierea limbii latine ca optional.

Contactat de HotNews.ro, Stefan Vlaston a declarat ca principalul motiv pentru care aceasta pozitie nu este impartasita si de ceilalti 5 membri ai grupului este lipsa disciplinei Latina dintre materiile obligatorii.

Principalele nemultumiri aduse de cei sase la planurile-cadru ale Ministerului Educatiei:

1. Numarul de ore in Curriculumul la Dispozitia Scolii (numarul de optionale) propus, 1-2 ore, "este inacceptabil de mic, propunerea din Legea Educatiei Nationale, bazata pe studii si analize, era de 25% la gimnaziu. Un minim de 4-6 ore ar fi obligatoriu, daca dorim sa lasam scolilor adaptarea curriculei si a proceselor didactice la specificul local, la tipul de comunitate scolara pe care o deserveste scoala, la personalitatea elevilor din scoala respectiva".
2. "Numarul de discipline, 14-15, este prea mare si pastreaza viitoarea curricula in tiparele anterioare".
3. "Nu exista discipline agregat, care sa asigure invatare integrata a cunostintelor din discipline diferite (Stiintele mediului, Educatie pentru societate, Stiintele vietii)"
4. "Disciplinele socio-umane sunt mult prea limitative, cu cele 4 module propuse"
5. "La educatie fizica, sport si sanatate sunt prea putine 2 ore pe saptamana, avand in vedere nevoia de miscare in dezvoltarea armonioasa a elevilor. La varianta 2, la clasa a VIII-a, o singura ora de sport este inacceptabil".
6. "La Educatie tehnologica nu avem ore la clasele a V-a si a VI-a, desi dimensiunea aplicativ-practica este putin reprezentata in curricula".
7. "La variantele 1 si 3 nu avem TIC [Tehnologia Informatiei si a Comunicatiilor - n.red.] la clasele a VII-a si a VIII-a".

Vezi aici cum arata propunerea celor 6 membri ai grupului!

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Incendiu în Centrul Vechi, pompierii au intervenit prompt, a fost solicitată și o ambulanță! - FOTO

Thursday, 3 September 2026

O țigară aprinsă, lăsată lângă materiale combustibile, a provocat un incendiu, joi după-amiază, într-o casă din Centrul Vechi al municipiului Botoșani. Vecinii au sunat la 112 ș...

Parapetele montate de CNAIR la Vama Siret au blocat zeci de mașini!

Thursday, 3 September 2026

Zeci de mașini au rămas captive pe partea română a Vămii Siret, după ce CNAIR a montat parapete pe marginea drumului. Proprietarii, mulți veniți din zona Cernăuți, au încercat să...

Credincioșii din Botoșani sunt invitați la un pelerinaj pedestru de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului

Thursday, 3 September 2026

Manifestarea se desfășoară de la Biserica Vovidenia din Botoșani către Mănăstirea Vorona, traversând mai multe localități și o pădure. Acțiunea se are loc pe parcursul unei singure z...