Schimbări în componența ATOP din Botoșani. Cine îi ia locul fostului șef de la Frontieră!

La nivelul fiecărui judeţ se organizează şi funcţionează autoritatea teritorială de ordine publică, organism cu rol consultativ, a cărui activitate se desfăşoară în interesul comunităţii. 

Componența Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) din Botoșani suferă modificări, după ce șeful Poliției de Frontieră din Botoșani a ieșit la pensie la finalul anului trecut.

La conducerea Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră din Botoșani se afla comisar șef de poliție Valeriu Mihai Harabulă. În locul acestuia a fost desemnat comisar șef de poliție Constantin Narcis Ivolschi, care a ocupat funcția de adjunct.

După cum prevede legea, șeful Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră este și membru în ATOP, astfel că în ședința ordinară a Consiliului Județean (CJ) din Botoșani, care va avea loc pe 28 februarie, urmează a fi aprobat proiectul de modificare a componenței ATOP.

 

Urmare adresei Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră din Botoșani, înregistrată la Consiliul Județean Botoșani cu nr. 3719 din 20.02.2024, analizând Referatul de aprobare al Preşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani nr. 3719 din 20.02.2024, prin care se propune validarea domnului Ivolschi Narcis Constantin, ca membru în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Botoşani (...) în conformitate cu prevederile art. 17 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române şi art. 9 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a autorităţii teritoriale de ordine publică, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 787/2002, în temeiul art. 173 alin. (1) lit. f) și art. 196 alin. (1) lit. (a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ,   h o t ă r ă ş t e:  Art. 1 Se validează domnul Ivolschi Narcis Constantin, șeful Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, ca membru în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Botoşani, în locul domnului Harabulă Valeriu-Mihai”, arată hotărârea dispusă de președintele CJ, Doina Federovici.

Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) din Botoșani este constituită din șeful Inspectoratului de Poliție Județean, un reprezentant al Corpului Național al Polițiștilor, subprefect, șase consilieri desemnați de Consiliul Județean, trei reprezentanți ai comunității desemnați de președintele Consiliului Județean, șeful Inspectoratului de Jandarmi Județean, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență, șeful Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Române și șeful Poliției Locale din municipiul reședință de județ.

(Vezi foto jos comisar șef de poliție Narcis Constantin Ivolschi)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Lucas de Vega, fotbalist cu meci la Barcelona în 2022, a semnat și va lupta la play-off în Superliga!

Monday, 9 February 2026

Mijlocașul central brazilian Lucas de Vega (26 de ani) a semnat cu FC Botoșani, chiar în ultima zi de mercato în România. Crescut de Barcelona, fotbalistul va lupta alături de nou...

„Motanul încălțat” vine la Teatrul „Vasilache” din Botoșani!

Monday, 9 February 2026

În această săptămână sunteți așteptați la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” să vizionaţi spectacolul „Motanul încălțat”, în zilele...

La doar 14 ani, Andreea trăiește o copilărie grea. Scolioza severă îi amenință viitorul!

Monday, 9 February 2026

La doar 14 ani și jumătate, Andreea Staicu trăiește o realitate pe care niciun copil nu ar trebui să o cunoască. În loc de o copilărie lipsită de griji, viața ei este marcată de durere...