Inca din cele mai vechi timpuri au existat numeroase superstitii si obiceiuri, intalnite nu doar la popoarele din Europa, ci si din alte continente, legate de credinta ca bolile si suferintele fizice, au drept cauza forte supranaturale malefice.
Atunci cand nici sursa bolilor si nici remediile medicale nu erau cunoscute, omul societatii rurale considera drept cauza fundamentala a neputintelor trupesti, demonii bolilor sau duhurile necurate.
Astfel, a luat nastere o serie de rituri magico-religioase menite sa insele demonul bolii sau moartea. In randul acestor obiceiuri, practicate si pe teritoriul Romaniei, se numara schimbarea numelui si botezarea din nou.
Schimbarea numelui
Episcopul Melhisedec al Husilor, vorbind de fiul lui Stefan cel Mare, Bogdan al II-lea, observa ca mai avea si numele de Vlad, nume cu care e pomenit intr-o multime de urice ale marelui voievod al Moldovei, dand urmatoarele lamuriri : "Obiceiul de a avea doua numiri, unul de botez, altul adaos pe urma din motive superstitioase, exista si astazi la poporul roman. Cand un copil zace de boala grea si indelungata, mai ales insotita de spasmuri, mamele schimba numele bolnavului, crezand ca prin aceasta ar ascunde oarecum copilul de spiritul cel rau, carele, dupa credinta lor, duce boala".
Chiar si Ion Creanga, in povestea Stan Patitul, face aluzie la aceast obicei, cand eroul basmului, intrebat de nume, ii raspunde dracusorului: "Tot Stan ma cheama, dar de la o boala ce-am avut, cand eram mic, mi-au schimbat numele, din Stan in Ipate, si de-atunci am ramas cu doua nume".
In Oltenia, primul copil nascut viu - dupa unul sau mai multi nascuti morti, se numeste dupa pierit. Acestui prim copil viu i se schimba numele adesea, i se pune un cercel pe care sta scris al doilea nume. Cel dintai nume se scrie pe o caramida care se arunca intr-o apa curgatoare. Astfel, se incerca inducerea in eroare a duhurilor necurate care, nemaicunoscandu-l pe bolnav, i-ar pierde urma si l-ar lasa in pace.
Un alt obicei presupune ca cel bolnav - in special copiii - sa fie "dat de pomana". Copilul este trecut peste mormantul unui necunoscut, si o alta persoana il primeste, zicand "bogdaproste". Astfel, "duhul rau", cautand sufletul mortului necunoscut, va uita de copilul bolnav.
Folcloristii au confirmat faptul ca datina de a se schimba numele copilului bolnav era practicata in tot cuprinsul Tarii Romanesti, in credinta ca duhul rau se va departa, iar copilul se va insanatosi... "Schimbandu-i numele de botez cu alt nume nou, se crede ca dracul il va pierde, si in veci nu mai da peste el".
Parintele Simion Florea Marian precum si alti folcloristi amintesc de o datina foarte veche la romani, potrivit careia schimbarea numelui se face in urma unei vanzari simulate.
Astfel, femeia, al carei copil boleste sau careia-i mor copiii unul dupa altul, il vinde pe fereastra altei femei, schimbandu-i numele.
Numele cel nou care se da adesea copilului care boleste e acela de Lupu (fem. Lupa), mai rar Ursu (fem. Ursa) sau Zmeu, alteori un nume putin placut, ca: Grozav (fem. Grozava),Grozea,)etc., toate acestea cu scopul de a indeparta duhurile necurate de la el.
Botezarea din nou
Au fost consemnate insa cazuri in care copilul se boteaza a doua oara, dar noaptea si fara fast.
In judetul Olt, se crede ca, daca se boteaza a doua oara un copil bolnav de epilepsie, se vindeca. Pentru aceasta, mama bolnavului trebuie sa aduca 9 ulcioare de aga, in 9 vineri de dimineata, pe nemancate, de la un izvor curat. In vinerea a noua, vine preotul, inainte de rasaritul soarelui, tot pe nemancate si, fara stirea nimanui, boteaza din nou copilul, schimbandu-i numele, astfel ca necuratul sa nu-l mai cunoasca.
Schimbarea numelui si botezarea din nou - perspectiva invataturii crestine
Prin nume, se exprima unicitatea omului, valoarea sa inestimabila in ochii lui Hristos care vine sa caute oaia pierduta. De aceea, Biserica cheama pe fiecare om dupa numele sau in cadrul Sfintelor Taine (Botez, Taina Spovedaniei, primirea Sfintei Impartasanii).
Chiar daca intalnim in Sfanta Scriptura, si in practica Bisericii (la intrarea in monahism), actul schimbarii numelui, acesta are o insemnatate aparte. In timp ce, in popor, schimbarea numelui denota, pe de o parte naivitatea omului simplu (afirmand intrucatva prostia demonilor bolilor, care pot fi pacaliti cu atata usurinta), in Biserica, numele nou, primit la intrarea in monahism, simbolizeaza innoirea vietii. Numele cel nou il trece pe monah in noua identitate, intr-o lume in care va fi altul, in care altele vor fi obiceiurile, alta va fi limba, in care e chemat altfel.
In Biserica Ortodoxa, Botezul valid (savarsit in numele Sfintei Treimi) nu se repeta.
In acest sens canonul 47 apostolic mentioneaza: "Episcopul sau presbiterul daca ar boteza din nou pe cel ce are botezul cu adevarat sau daca nu ar boteza pe cel spurcat de catre eretici (cei fara credinta adevarata) sa se cateriseasca, ca unul care ia in ras crucea si moartea Domnului si nu deosebeste preotii adevarati de preotii mincinosi".
Precum este imposibil ca un om sa primeasca de doua ori preotia, asa este imposibil ca acelasi om sa fie din nou botezat.
Existenta acestor obiceiuri, legate de schimbarea numelui si botezarea din nou, constituie o dovada a faptului ca omul de la tara, ba chiar si unii preoti, provenind tot din randul oamenilor simpli, nu delimitau intru totul superstitia, ancorata inca profund in mentalitatea si viata acestora, de invatatura de credinta a Bisericii.
(Radu Alexandru, crestinortodox.ro)
