Scandalagii scosi in catuse dintr-un bloc din Parcul Tineretului!
Stiri Botosani Monday, 22 November 2010 ActualitateDuminică seara, în jurul orei 18.15, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică - Poliţia municipiului Botoşani, aflaţi în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe strada Parcul Tineretului, au sesizat că din zona unui bloc de locuinţe se auzea gălăgie şi larmă, fiind tulburată liniştea şi ordinea publică.
Deplasându-se în imobil, poliţiştii au depistat pe holul de la etajul I doi bărbaţi care se loveau reciproc şi îşi adresau injurii şi cuvinte jignitoare, tulburând astfel ordinea şi liniştea publică, fapt ce a produs indignarea locatarilor din imobil.
A fost stabilită identitatea acestora ca fiind A. SORIN, de 26 de ani, şi H. MARIUS-GABRIEL, de 33 de ani, ambii din municipiul Botoşani. De asemenea, A. SORIN avea asupra sa un cuţit cu care îl ameninţa pe celălalt bărbat, cât şi pe alte persoane.
Cei doi au fost somaţi de către poliţişti să înceteze scandalul, impunându-se însă în cele din urmă imobilizarea lor prin încătuşare şi conducerea la sediul poliţiei.
"Ambii bărbaţi sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, în sarcina lui A. SORIN reţinându-se şi săvârşirea infracţiunii de port fără drept al cuţitului în locuri publice prin care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanei ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică", a precizat inspector pr. Daniela Darea, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoşani.
În aceeaşi seară, poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore în arestul I.P.J. Botoşani a celor doi bărbaţi, urmând ca astăzi să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei de judecată în vederea luării măsurii procesuale a arestării preventive pentru o perioadă de 29 de zile.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Foc în curtea școlii, pompierii au stins flăcările și au evitat un dezastru!
Pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină, în această seară, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de lemne de foc din curtea școlii din localitatea Cristești...
Marius Budăi, atac la Ilie Bolojan: „Ați scumpit viața românilor!”
Deputatul PSD și fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a lansat sâmbătă, 10 octombrie, un atac la adresa premierului interimar Ilie Bolojan, pe care îl acuză că a majorat taxele È...
Cu câteva zile înainte de ziua lui: Vlad Pamfil urcă pe podiumul Campionatului Mondial de Karate din India!
La doar câteva luni de la participarea la Campionatul Mondial de Karate Shito Ryu din Ungaria, unde câștiga titlul de campion mondial cu Medalia de Aur, Vlad Pamfil reușește o nouă per...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.89 secunde