Scandalagii amendați de jandarmi la Zilele Orașului și la Târgul Agro-Zoo
Stiri Botosani Monday, 9 May 2016 ActualitateÎn cele trei zile ale manifestării au fost aplicate nouăsprezece sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 4.600 de lei, pentru fapte de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi nerespectarea legislaţiei privind actele de comerţ.
Efectivele Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, care au acţionat în week-end pentru prevenirea faptelor antisociale la Târgul AgroZoo, organizat la Staţiunea de cercetare Popăuţi, au aplicat aplicat trei sancţiuni contravenţionale în valoare de 400 de lei, pentru adresare de injurii şi provocare de scandal.
Misiunile desfăşurate de jandarmii botoşăneni, în perioada 06 – 08 mai a.c., s-au finalizat cu constatarea a două infracţiuni şi a 58 de fapte contravenţionale, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la suma de 11500 de lei.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Este hram în biserica ridicată de un fost președinte de Tribunal, cunoscută pentru cele 22 de turnulețe! – GALERIE FOTO
Este albă, impunătoare, de o frumusețe care îți taie răsuflarea. Biserica ”Sfinții Voievozi” din municipiul Botoșani se zărește de departe, în albul maiestuos al zidur...
Nu a stat departe de concubină și a fost plasat sub control judiciar!
La data de 06 noiembrie 2026, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare din cadrul Poliției Municipiului Botoșani și a dispus măsura controlului judiciar pentru o ...
O locuință și un depozit de cereale protejate de flăcări, incendiu izbucnit la Știubieni! (Foto)
Un incendiu s-a produs astăzi, în jurul prânzului, într-o casă din localitatea Știubieni. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări. În momentul producerii eve...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.97 secunde