Scandal la Volkswagen. Măcel pe bursă pentru grupul auto. Europenii cer investigaţii pentru toate mărcile auto. Ce se va întâmpla în România!

Scandal la Volkswagen. Măcel pe bursă pentru grupul auto. Europenii cer investigaţii pentru toate mărcile auto. Ce se va întâmpla în România!

   Digi24

Volkswagen intenţionează să aloce 6,5 miliarde de euro în trimestrul trei pentru acoperirea costurilor remedierii neregulilor legate de emisiile poluante ale motoarelor diesel instalate pe 11 milioane de vehicule la nivel mondial, în condiţiile în care scandalul declanşat în SUA se extinde.

"Volkswagen lucrează la viteză maximă să clarifice neregulile referitoare la soft-ul utilizat la motoarele diesel", potrivit unui comunicat al grupului, care va ajusta în mod corespunzător estimările de profit pentru 2015, transmite Bloomberg, citat de Ziarul Financiar.

În urma anunţului, titlurile VW au scăzut marţi cu 20%, după ce luni au închis în declin cu 19%.

Germania, Franţa, Coreea de Sud şi Italia se numără printre ţările care au anunţat marţi că vor investiga informaţiile că VW s-a folosit de un software pentru a reduce emisiile poluante ale motoarelor diesel ale automobilelor grupului, în timpul testelor.

Agenţia pentru Protecţia Mediului din SUA şi Comisia pentru Resursele de Aer din California au acuzat vineri VW că a folosit un software numit "dispozitiv de apărare" pentru a face să pară că motoarele diesel ale vehiculelor grupului emit un nivel mai scăzut de noxe decât în realitate.

Circa 482.000 de automobile Volkswagen diesel au fost afectate. Este vorba despre automobile diesel sub brand VW şi Audi, respectiv VW Jetta, Beetle, Golf şi Passat şi Audi A3.

În urma acuzaţiilor, reprezentanţii Volkswagen (VW) au exprimat scuze publice şi au oprit vânzarea anumitor modele diesel în Statele Unite, iar titlurile grupului au scăzut luni cu 19%. Grupul german riscă amenzi de până la 18 miliarde de dolari în acest caz.

Guvernul de la Berlin a cerut luni constructorilor de automobile informaţii tehnice suplimentare pentru a se putea verifica dacă în Germania sau în Europa există probleme privind respectarea normelor de poluare, în contextul scandalului în care este implicat grupul auto Volkswagen în Statele Unite.

Departamentul de Justiţie al SUA a început la rîndul său o investigaţie penală împotriva VW, au declarat doi oficiali americani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Alertă de la hidrologi pentru județul Botoșani: Cod galben de inundații locale până miercuri dimineață!

Tuesday, 12 May 2026

Hidrologii au anunțat instituirea unui Cod galben de inundații locale, valabil până miercuri la ora 09:00, care se pot produce din bazinele hidrografice: Prut – afluenții aferenți sec...

Rochii de nuntă pentru domnișoare de onoare: cum să armonizezi stilul cu tema evenimentului?

Tuesday, 12 May 2026

Vedem că, mirii au început să acorde tot mai multă atenție detaliilor care creează experiențe memorabile. Din acest motiv, selecția unor rochii de nuntă potrivite pentru domnișoarele de...

COMUNICAT DE PRESĂ PRIVIND DEMARAREA PROIECTULUI „REABILITARE, MODERNIZARE SI DOTARE SCOALA NR.2, str. Principala, nr 71, sat Rauseni, comuna Rauseni, judetul Botosani„

Tuesday, 12 May 2026

  Programul Regional Nord-Est 2021-2027, Prioritatea PRNE_P6 O regiune educată (PR/NE/2025/6/RSO4.2/1/INVĂȚĂMÂNT COMUNE) Dezvoltarea infrastructurii educaționale pentru î...

-->