Scandal la ședința de Consiliu Local!

Scandal la ședința de Consiliu Local!

 Aura Simion  

Debutul ședinței de Consiliu Local de joi a fost unul furtunos, iscându-se un schimb dur de replici între consilierii locali Aura Simion și Florin Ghiorghiță.

Social-democrata Aura Simion i-a cerut lui Florin Ghiorghiță să își precizeze poziția politică actuală, în opinia acesteia participarea democrat-liberalului la ședințele de Consiliu Local find nelegală, pentru că acesta a anunțat că se autosuspendă și devine consilier indepenedent.

“Consider că participarea dumneavoastră la ședințele de Consiliu Local nu este legală. V-ati autosuspendat.", a spus Aura Simion.

“Fac parte din PDL şi din grupul politic al PDL. Dacă vă preocupă atât de mult poziţia mea politică vă dau asigurări că fac parte din acest partid şi apăr interesele lui.", a fost replica lui Florin Ghiorghiţă.

Întrebat de situația lui Florin Ghiorghiță în Consiliul Local, după autosuspendare, Ioan Apostu, secretarul municipiului Botoșani, a spus că a cerut un punct de vedere de la PDL, și i s-a comunicat că Ghiorghiță este în continuare membru de partid, și drept urmare îndeplinește condițiile pentru a ocupa funcția de consilier municipal.

Cei doi conisilieri locali au continuat să se certe preț de câteva minute, Florin Ghiorghiță spunându-i Aurei Simion că nu a angajat-o să îl reprezinte, pentru că nu este niciun "avocat foarte strălucit".

Într-un final, Aura Simion i-a cerut secretarului municipilului să sesizeze Instituția Prefectului cu privire la situația lui Florin Ghiorghiță.



 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O firmă din Botoșani care are angajați din Sri Lanka, verificată de polițiști!

astăzi, 19:42

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat miercuri, 11 noiembrie a.c., o acțiune de control la o so...

Un patron din Botoșani a rămas fără autorizația de mediu, pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor! (Foto)

astăzi, 18:11

Ca urmare a Planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pent...

Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)

astăzi, 17:49

Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...