Scandal în industria farmaceutică. Patru persoane au murit în Franța. La noi sunt folosite ca medicament!
Stiri Botosani Thursday, 31 January 2013 ActualitateContactaţi de gândul, reprezentanţii companiei farmaceutice care produce acest tratament de contracepţie au refuzat să comenteze situaţia, precizând că "în cel mai scurt timp vă vom pune la dispoziţie un punct de vedere oficial".
Interdicţia vizează anticoncepţionalele Diane 35, ca urmare a unei "proceduri de suspendare a autorizaţiei de punere pe piaţă", a precizat profesorul Dominique Maraninchi, directorul general al ANSM, organism de control al medicamentelor, care aparţine de Ministerul Sănătăţii. Acesta a menţionat că toate loturile vor fi retrase de pe piaţa din Franţa.
Dominique Maraninchi le-a recomandat femeilor care urmează un tratament cu aceste pilule contraceptive să nu întrerupă terapia medicamentoasă de la sine putere, ci să ceară sfatul medicului.
Aceste noi avertizări intervin după acuzaţiile potrivit cărora pilulele de a treia şi a patra generaţie produse de laboratorul Bayer cresc riscurile de formare a unor cheaguri de sânge.
ANSM din Franţa a anunţat, duminică, că în ultimii 25 de ani s-au înregistrat 125 de cazuri de tromboze şi patru decese "imputabile unei tromboze venoase cauzate de Diane 35".
Prescrise în prezent pentru 315.000 de femei în Franţa, pilulele "Diane 35" au primit autorizaţia de punere pe piaţa franceză în 1987 ca tratament împotriva acneei, dar utilizarea iniţială a fost deturnată, fiind administrate oral drept contraceptiv.
Peste 28.700 de românce au luat anul trecut Diane 35
Anticoncepţionalele Diane 35 au fost lansate în 1987. Tratamentul cu aceste pilule este aprobat oficial în 135 de state, iar aceste contraceptive se comercializându-se în 116 ţări, printre care se numără şi România.
Potrivit datelor obţinute de gândul de la IMS Health România (companie care furnizează servicii de cercetare pentru industria farmaceutică şi de servicii medicale), numai anul trecut pe teritoriul ţării noastre s-au vândut 344 438 cutii.
În urma acestor date, calculele realizate de gândul arată că anul trecut peste 28. 700 de românce au urmat un tratament cu anticoncepţionalele Diane 35.
Medic de panificare familială: "Aceste pilule nu se recomandă mai mult de 6 luni"
Irina Casighera, medic de planificare familială, a declarat pentru gândul că toate anticoncepţionalele pot predispune la apariţia cheagurilor de sânge şi chiar a accidentelor vasculare. "Aceste efecte adverse sunt menţionale pe prospect. Predispoziţia la diferite afecţiuni este mai mare în cazul anticoncepţionalelor Diane 35, mai ales dacă se utilizează după ureche. De asemenea, există o serie destul de mare de factori care influenţează predispoziţia la apariţia cheagurilor de sânge şi chiar a accidentelor vasculare. Printre acestea se numără vârsta, dacă este sau nu fumătoare, dar şi dacă suferă de anumite afecţiuni", afirmă dr. Casighera.
Specialista a completat că aceste pilule se administrează pe perioade mici de timp. "Diane 35 sunt anticoncepţionale, dar ele sunt recomandate în special în cazul tratării acneei şi a ovarului polichistic. Aceste pilule nu se recomandă mai mult de 6 luni, deoarece au o concentraţie destul de ridicată de estrogen, iar riscul apariţiei efectelor adverse este destul de ridicat", a menţionat medicul de planificare familială.
Citeste mai mult pe gandul.info
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Un adolescent din Săveni și-a aflat pedeapsa, după ce a săvârșit trei infracțiuni!
În cursul zilei de miercuri, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au identificat un tânăr de 17 ani, din orașul Săveni, pe numele căruia era emis de că...
Tineri reținuți după ce au furat materiale de construcție în valoare de 3.000 de lei!
Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Vlădeni au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele a doi tineri, din comuna Vlădeni, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt cali...
Magistratul care a judecat unul dintre cele mai dureroase cazuri din Botoșani iese la pensie!
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 5 februarie 2025, decretul de eliberare din funcție, prin pensionare, a mai multor magistrați. Printre aceștia se află și magis...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.92 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici