Șapte tipuri de dureri periculoase. Nu le ignorați!

Durerile în piept trădează boli de inimă sau plămâni, durerile de cap - de la tulburări menstruale la tumori, durerile lombare ascuţite - pietre la rinichi, iar cele de picioare- diabet sau cheaguri de sânge.

Durerea este o stare de disconfort prin care organismul încearcă să semnaleze o boală. Există o scală a durerii- uşoară, moderată şi severă, ne spune Doctorul Zilei.

Primul stadiu, durerea uşoară corespunde, pe o scală de la 1 la 10, nivelului 1-3 şi este o simplă jenă. Durerea moderată (intervalul 3-7) afectează concentrarea, iar durerea severă (de la 7 la 10) este insuportabilă.

Iată şapte tipuri de dureri care nu trebuie ignorate şi care ar putea ascunde boli mai grave.

1. Dureri în piept

Durerea persistentă în piept apare când inima nu primeşte suficient sânge şi oxigen şi poate semnala probleme ale inimii, caz în care senzaţia de presiune se extinde adesea spre umăr, braţul stâng sau maxilar. Un atac de cord nu este exclus, mai ales în cazul celor peste 40 de ani.

"Durerea în piept poate semnala şi un junghi intercostal (inflamaţia muşchilor şi tendoanelor dintre coaste), pneumonie, astm", explică Remus Lupu, doctor primar medicină de familie.

Uneori, durerile în piept (localizate spre capul pieptului) pot semnala şi probleme digestive (ulcer, calculi biliari, indigestie, arsuri, reflux gastroesofagian).

2. Durere de cap severă

Durerile de cap persistente pot semnala tulburări ale ciclului menstrual, probleme de vedere, hipertensiune arterială, lipsă de calciu şi magneziu, tulburări metabolice, iar în cazuri extreme, o tumoră intracraniană sau un anevrism.

Durerea de cap severă, însoţită de greaţă, ameţeală sau amorţeli ale feţei, poate trăda un accident vascular sau meningită (ceafa e ţeapănă şi apare fotofobia).


Dureri de spate şi furnicături – boli neurologice

3. Dureri de dinţi pulsatile

Dacă resimţiţi o durere pulsatilă a dinţilor este foarte posibil ca nervul să fie afectat.

"În cel mai simplu caz, este vorba de un abces dentar, însă există situaţiii grave când nervul trebuie scos", adaugă medicul Remus Lupu.

Alte cauze ale durerilor sunt cariile, bolile gingivale sau apariţia măselelor de minte.

4. Dureri lombare ascuţite

Durerea ascuţită de spate poate semnala prezenţa pietrelor la rinichi şi altor probleme renale (de la litiaze la nefrite), a bolilor osteoarticulare – artrite, discopatii lombare şi, mai grav, a unui anevrism aortic.

5. Durere de spate cu furnicături ale degetelor de la picioare

"Acest tip de durere poate ascunde tulburări neurologice sau circulatorii, ceea ce înseamnă că trebuie să faceţi o radiografie la coloană sau să fiţi consultat de un neurolog", recomandă medicul Remus Lupu.

Senzaţia de furnicături şi amorţeală dureroasă în zona picioarelor este cauzată de circulaţia deficitară a sângelui, însă, dacă persistă, poate fi un semn de leziune a nervilor. Această afecţiune are mai multe cauze: diabet zaharat, abuz de alcool, deficit de vitamina B12, zona zoster etc.

6. Disconfort abdominal însoţit de gaze şi balonare

Durerile de stomac ascund fie o dietă bogată în grăsimi, fie tulburări de alimentaţie (colite) şi enzimatice, sindromul de colon iritabil, afecţiuni ale ficatului şi pancreasului. În cazuri extreme, poate ascunde cancer gastric sau colorectal.

7. Dureri de picioare în soţite de inflamaţie şi tumefiere

Senzaţia de arsură în tălpi este un semn al diabetului-neuropatie periferică.

"Durerea localizată la nivelul coapsei sau gambei poate semnala un blocaj arterial, tromboză venoasă- un cheag de sânge la nivelul venei, care poate ajunge la plămâni, împiedicând oxigenarea acestora", subliniază medicul.

Picioarele umflate semnalează şi probleme ale inimii, precum cardiomiopatia sau insuficienţa cardiacă.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...