Săptămâna prevenirii criminalităţii, organizată de Poliţia Botoşani

În perioada 28 septembrie – 2 octombrie 2015 se va derula  la nivelul judeţului Botoşani Săptămâna prevenirii criminalităţii.

Acţiunea este rezultatul unei iniţiative la nivel naţional a Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
         
Ca și în anii precedenți, acțiunea vizează sensibilizarea cetățenilor în legătură cu importanța prevenirii criminalității, necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecție și consecințele asociate comiterii de infracțiuni.
         
La nivelul întregii ţări, în perioada menţionată, se vor desfăşura activităţi structurate pe diverse domenii de prevenire, fiecare zi având o altă temă. Astfel, vor fi abordate, în ordine: prevenirea delincvenţei juvenile, prevenirea victimizării minorilor, prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului, prevenirea criminalităţii organizate  şi siguranţa rutieră.
         
La nivelul judeţului Botoşani, Săptămâna prevenirii criminalităţii va include activităţi specifice  organizate în parteneriat cu unităţi de învăţământ preuniversitar si organizaţii neguvernamentale din judeţ.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Măsuri pentru combaterea variolei ovine și caprine (VOC), dispuse de autoritățile sanitare din Botoșani!

astăzi, 13:12

DSVSA Botoșani informează din nou crescătorii de ovine și caprine că în ultima perioadă evoluează focare de variolă la ovine și caprine (VOC) în mai multe județe din țară. &...

Raluca Curelariu și-a luat la revedere de la Prefectură! (Video)

astăzi, 12:48

Raluca Curelariu, actualul prefect al județului Botoșani, și-a luat la revedere de la colegii din Instituția Prefectului și de la directorii din instituțiile deconcentrate cu care a colaborat &i...

O sobă defectă i-a lăsat fără acoperiș deasupra capului în pragul iernii! – FOTO

astăzi, 11:44

Un incendiu s-a produs, în această dimineață, într-o casă din localitatea Ibăneasa, comuna Știubieni. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Sta...