Săptămâna începe cu temperaturi scăzute

Frig duminică, cu maxime între 5 şi 13 grade, pe care vântul le va face să pară încă şi mai mici. Va ploua slab în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, dar în Moldova vorbim de precipitaţii mixte, în timp ce spre estul Transilvaniei şi la munte va fulgui.

Luni, soarele stă mai mult ascuns sub nori, iar ploile şi vântul vor prefera Bărăganul, Dobrogea şi sudul Moldovei. În rest, cerul e variabil, dar temperaturile nu dau semne că ar ţine cont de fila din calendar. Amiaza ne va aduce între 5-6 grade în depresiuni şi cel mult 13-14 în vestul Olteniei.

Ziua de marţi mai adaugă totuşi un grad-două la temperaturi. Chiar dacă în depresiuni tot 5-6 grade se aşteaptă, în Lunca Dunării e rost să se adune 15 grade. Dar, în extremitatea sud-estică a ţării, tot norii dictează, dar chiar şi aici plouă mai puţin. Vântul rămâne puternic mai ales pe litoral.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Preoții misionari de caritate din Iași, Botoșani și Neamț au participat la conferința anuală!

astăzi, 17:00

Ansamblul Mitropolitan a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Conferința anuală a preoților misionari de caritate din Arhiepiscopia Iașilor. Întâlnirea a început cu rugăciune...

Performanță deosebită pentru un elev botoșănean: A obținut locul II la Concursul Național de Fizică „Evrika”!

astăzi, 16:06

Elevul Ciobanu Tudor, de la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani, a obținut premiul al II-lea la cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Fizică „EVRIKA&rdq...

Aproape un secol de libertate: Recunoștință și apreciere soldaților care au luptat pentru România! (Foto, Video)

astăzi, 14:11

25 octombrie 1944. 82 de ani. Aproape un secol de când militarii români au eliberat de sub ocupație străină Nordul Transilvaniei, orașul Carei. Peste 525.000 de militari români a...