Sancţiuni în valoare de peste 10.000 de lei, aplicate de jandarmii botoşăneni în weekend!

În urma acţiunilor executate în weekendul care s-a încheiat, pe linia asigurării şi menţinerii ordinii publice, precum şi pentru combaterea comerţului ilegal în pieţele şi târgurile din judeţul Botoşani, lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani au aplicat 50 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 10.900 de lei.

Dintre cele 50 de sancţiuni, 42 au fost aplicate pentru încălcări ale legii 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a ordinii şi liniştii publice, iar 8 sancţiuni au fost aplicate pentru comercializare de produse fără a fi îndeplinite condiţiile cerute de lege. În acest sens, a fost aplicată şi măsura complementară de confiscare a sumei de 150 de lei, provenită din săvârşirea contravenţiilor prevăzute de legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de comerţ ilicit.

Acţiunile pentru menţinerea unui climat normal de ordine şi linişte publică vor continua pe tot parcursul săptămânii care urmează, inclusiv la manifestările religioase prilejuite de sărbătorile pascale.

     
 COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tribunalul București a respins cererea procurorilor DIICOT și l-a plasat sub control judiciar pe Călin Georgescu

astăzi, 14:54

Tribunalul București a decis, luni, ca fostul candidat la alegerile prezidențiale să fie eliberat din arest preventiv și plasat sub control judiciar. Hotărârea instanței nu este definitivÄ...

Municipiul Suceava devine Capitala Tineretului din România în anul 2028!

astăzi, 14:25

Municipiul Suceava a câștigat titlul de Capitală a Tineretului din România pentru anul 2028, în urma unei ediții care a adus în competiție un număr record de 10 orașe. An...

Ai cumpărat un apartament cu balconul deja închis. Cine răspunde?

astăzi, 14:08

Balconul a fost închis de un fost proprietar, poate chiar cu 30 sau 40 de ani în urmă. Noul proprietar poate fi amendat? Poate fi obligat să desființeze lucrarea? Și cum se stabilește...