SANATATE - Unghiile te pot trimite la medic!

Îngrijite, vopsite multicolor, ornamentate cu desene sau accesorii, unghiile de la mâini sau picioare pot spune totuşi foarte multe lucruri despre sănătate. Aspectul lor poate trăda o infecţie locală sau o maladie generală.

Uneori, simptomele se referă la boli locale (infecţii, traumatisme), alteori la afecţiuni dermatologice care implică pielea şi unghiile, dar deseori atenţionează asupra unei maladii generale, mai ales dacă sunt afectate toate unghiile sau un număr mare dintre ele. Astfel, unghiile concave, ca o lingură, sunt semnul unei anemii feriprive severe sau, mai rar, al unui lupus sau al bolii Raynaud (afecţiune caracterizată prin spasme vasculare ale extremităţilor).

Unghiile bombate, convexe, ca "sticla de ceas" apar în boli cardiace congenitale, endocardită, afecţiuni pulmonare cronice (neoplasme, fibroza, bronşita cronică, emfizem, bronşiectazie, abces), boli intestinale inflamatorii etc. Unghiile care se desprind de patul unghial se întâlnesc în psoriazis, dermatită, infecţii cu candida, dar şi în hipertiroidism.

Unghiile îngroşate apar în infecţii fungice sau limfedem, iar cele friabile în hipotiroidism, tuberculoză, anemie, psoriazis, lichen, dar şi în cazul unghiilor suprasolicitate, asupra cărora acţionează îndelungat apa, detergenţii, solvenţii, inclusiv banalul dizolvant pentru unghii.

LINII ALBE
Uneori, pe unghii se pot observa linii transversale paralele, albe, care sunt semnul unui deficit albuminic ce poate fi cauzat de boli renale sau hepatice cronice. Ele nu sunt practic pe unghie, ci pe deget, pe patul unghial, de aceea nu îşi modifică poziţia o dată cu creşterea unghiei. Uneori, se formează linii adânci, care pot fi cauzate de un traumatism, dar şi de o boală gravă, din trecutul apropiat, care a stopat pentru un timp dezvoltarea unghiei.

Linii longitudinale apar o dată cu înaintarea în vârstă, dar şi în dermatită, lichen plan, vitiligo, psoriazis, precum şi în boli vasculare periferice. Tot în psoriazis, dar şi în pemfigus, colagenoze, sarcoidoză apar pe unghii mici depresiuni dispuse neregulat. Dacă liniile au aspect hemoragic, în lipsa unui traumatism local se pot suspiciona diverse maladii: endocardită subacută, poliartrită reumatoidă, lupus, limfoame etc.

Modificările de culoare sunt şi ele frecvente. Benzile negre longitudinale pot semnala un melanom. Unghiile albe apar în ciroză, diabet, hipertiroidism. Unghiile jumătate albe, jumătate roz sau brune apar în insuficienţa renală. Petele albe apar în anemie sau, dacă sunt superficiale, în micoze. Unghiile cianotice arată tulburări circulatorii, iar cele galbene sau cenuşii infecţii fungice.

Dacă zona din jurul unghiei este tumefiată, roşie, dureroasă, este vorba de o infecţie acută produsă cel mai des de stafilococ. Dacă îngroşarea e permanentă, poate fi o afecţiune cronică: eczemă, psoriazis sau colagenoze. Eroziunile, pierderile de substanţă ale unghiei se produc în cazul infecţiilor persistente sau în neoplasme. (Jurnalul National)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

MOBEX-26: Rezerviștii din Botoșani au ajuns la Bacău!

Thursday, 17 September 2026

În aceste zile în județele Botoșani, Neamț și Suceava se desfășoară exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și a teritoriului pent...

2,7 milioane de pensii calculate greşit. Statul vrea executări silite!

Thursday, 17 September 2026

Un raport al Curţii de Conturi arată faptul că peste 2,7 milioane de pensionari ar putea avea pensiile calculate greşit. Unii pensionari e posibil să ia bani mai puţini decât li se cuvine,...

VIDEO - Recomandarea săptămânii: „3 zile în septembrie” ajunge la Cinema Unirea Botoșani!

Thursday, 17 September 2026

O comedie romantică cu umor negru, prezentată în premieră mondială la Festivalul de Film de la Rotterdam (IFFR), ”3 zile în septembrie” (r. Tudor Giurgiu), poate fi viziona...