SANATATE: Tratamente naturiste pentru indigestie

SANATATE: Tratamente naturiste pentru indigestie

   Shutterstock

Chiar dacă eşti hotărât ca anul acesta să nu mai exagerezi cu mâncarea de Sărbători, nu strică să ştii încă de pe acum cu ce poţi trata indigestia în mod natural.

Remedii naturiste pentru dureri de stomac

Dacă ai dureri sau crampe stomacale, te ajută repaosul alimentar şi ceaiul de plante călduţ. Caută să mănânci cât mai puţin, cât mai uşor şi să bei zilnic trei-patru căni de ceai.
Poţi să încerci ceaiul de muşeţel, care calmează stomacul iritat şi îmbunătăţeşte digestia, dar şi ceaiul de mentă.

Remedii pentru arsurile gastrice

Cel mai cunoscut şi mai eficient remediu pentru arsurile gastrice este bicarbonatul de sodiu. Într-un pahar cu apă pui o lingură de bicarbonat, amesteci bine şi îl bei. Ar trebui să funcţioneze rapid, pentru că bicarbonatul neutralizează acidul gastric.
Tot în caz de arsuri, te poate ajuta o cană de lapte cald, dar şi ceaiul de gălbenele sau sunătoare.

Remedii pentru balonare

Dacă indigestia ta se manifestă şi prin balonare, te poate ajuta ceaiul din seminţe de mărar, două linguriţe la o cană de apă, de câteva ori pe zi.
În tot acest timp va trebui să eviţi alimentele care înrăutăţesc balonarea: varză, fasole, zahăr, alcool.

Remedii pentru greaţă

Dacă ai o senzaţie neplăcută de greaţă, poţi încerca să mănânci o portocală sau un grepfruit, dar la fel de mult te poate ajuta ceaiul de ghimbir, fie că alegi varianta la plic sau îl prepari singură din rădăcină de ghimbir mărunţită.
De asemenea, te ajută şi un ceai calmant de gălbenele sau muşeţel în care pui mult suc de lămâie.

Remedii naturiste pentru constipaţie

Dacă ai mâncat multă carne, prăjituri şi prea puţine legume şi fructe crude, s-ar putea să-ţi dea de furcă şi constipaţia. Ca să o previi mănâncă în fiecare seară câte un iaurt mic în care ai pus două linguri de tărâţe şi două linguriţe de seminţe de in. O altă opţiune este ceaiul de cruşin, care are efecte laxative sau purgative, în funcţie de cantitate.

Remedii pentru prevenirea indigestiei

Dacă te ştii predispusă la indigestii, dar vrei totuşi să te bucuri de bunătăţi, va trebui să iei măsuri pentru a preveni neplăcerile. La sfârşitul unei mese copioase mănâncă două-trei felii de ananas crud, care datorită enzimelor conţinute îmbunătăţeşte digestia.
La o oră după masă bea o cană de apă în care ai pus două-trei linguriţe de scorţişoară. Ar trebui să previi durerile de stomac şi balonarea.
De asemenea, caută la farmacie sau la magazine tip plafar ceaiuri speciale pentru digestie, care conţin combinaţii de plante. Bea câte o cană după fiecare masă pentru a preveni balonarea, durerile şi arsurile gastrice.

Sursa: unica.ro

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Geanina Lăcrămioara DASCĂLU: De ce avem nevoie de educație financiară? Cum ne salvează regulile banilor de la faliment atunci când prețurile o iau razna?

Tuesday, 27 October 2026

Cine nu înțelege regulile de bază ale banilor ajunge, inevitabil, să plătească scump din propriul buzunar. Educația financiară nu înseamnă matematică grea și nici formule complic...

Cristina Ciobănașu, în lacrimi după declarația Ruxandrei Ion: „Ai fost fetița pe care mi-am dorit-o întotdeauna!”

Tuesday, 27 October 2026

Cristina Ciobănașu, actrița născută în Vorona Botoșanilor, căreia participarea la emisiunea ”Dansez pentru tine”, pe când avea doar 12 ani, avea să îi schimbe via...

Tehnicianul arădenilor, înainte de meciul din Cupă cu FC Botoșani: ”Nu cred că Marius Croitoru este un antrenor sub presiune în acest moment!”

Tuesday, 27 October 2026

Partida UTA Arad – FC Botoșani are loc astăzi, 27 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Francisc Neuman”. Duelul va conta pentru runda a II-a din Grupa A Cupa Români...