Clasată pe loc fruntaş în topul afecţiunilor ORL apărute la copil, amigdalita cronică dă mari bătăi de cap în primul rând micilor pacienţi, apoi părinţilor, precum şi specialiştilor pediatri şi ORL.

Amigdalele palatine sunt formaţiuni limfoide, situate la nivelul orofaringelui, şi sunt implicate în procesul natural de apărare a organismului. În cursul acestui proces de apărare faţă de factorii externi, apare o hipertrofie (mărire de volum), ca o reacţie normală a ţesutului. Dacă această hipertrofie se menţine în timp şi se asociază cu infecţii repetate, amigdalele se transformă din "apărători" în "agresori" ai imunităţii copilului.

Simptomele care apar şi se menţin chiar între puseele acute sunt reprezentate de dureri intermitente de gât, jenă la înghiţit, miros neplăcut al cavităţii bucale, tulburări de respiraţie, subfebrilităţi, oboseală, lipsa poftei de mâncare şi ganglioni măriţi de volum în regiunea submandibulară. O dată precizat diagnosticul pozitiv de amigdalită cronică, prin examen clinic ORL şi examene paraclinice de laborator, medicul ORL va decide tipul de tratament medical sau chirurgical.

Intervenţia chirurgicală prin care se îndepărtează amigdalele palatine se numeşte amigdalectomie. Vârsta minimă a copilului la care se poate efectua acestă intervenţie este de 3-4 ani, cu excepţia cazurilor în care există o importantă obstrucţie care impune această intervenţie la vârste mai mici.


Indicaţiile amigdalectomiei sunt următoarele:

- pusee frecvente de amigdalită acută, mai mult de trei episoade/an, trei ani la rând; mai mult de cinci episoade/an, doi ani la rând sau mai mult de 6-7 episoade/an, în condiţiile în care copilul este îngrijit corespunzător şi fiecare episod tratat corect;

- infecţii repetate cu Streptococ beta hemolitic, care să rezulte în urma analizelor paraclinice, în condiţiile în care s-a efectuat terapie de lungă durată cu Penicilina G;

- amigdale palatine hipertrofice, care determină fenomene de insuficienţă respiratorie preponderent nocturn;

- existenţa în antecedente a unei complicaţii supurative periamigdaliene, care a însoţit cel puţin un episod acut;

- în cazul în care există poliartrită reumatismală, a cărei evoluţie a fost influenţată de pusee repetate de angină;

- dacă există nefropatii acute repetate;

- prezenţa unor infecţii respiratorii recidivante, care însoţesc puseele de angină.


Există situaţii în care amigdalectomia este contraindicată: boli hematologice grave (hemofilia), insuficienţă hepatică, insuficienţă renală, boli cardiovasculare decompensate, neoplasme, tuberculoza în evoluţie, epidemii ale unor boli infecto-contagioase.


Din momentul în care s-a stabilit indicaţia de amigdalectomie urmează o serie de etape obligatorii:

- efectuarea unui set de analize indicat de către specialist;

- urmarea unui tratament preoperator, pentru eventuala corecţie a unor constante biologice şi prevenirea unor complicaţii care pot apărea postoperator;

- consult preanestezic efectuat de către medicul specialist ATI, deoarece este recomandabil ca intervenţia să fie efectuată sub anestezie generală, la copil.

Amigdalectomia este o intervenţie chirurgicală care nu necesită spitalizare îndelungată. De obicei, pacientul se internează dimineaţa şi părăseşte spitalul în cursul aceleaşi zile, dacă evoluţia este favorabilă. Postoperator, se recomandă evitarea consumului de băuturi sau alimente fierbinţi, repaus la pat, hrană semisolidă, se evită expunerea la soare, efortul fizic, precum şi expunerea în colectivităţi de copii, deoarece există risc crescut de contactare a unei infecţii virale, care poate influenţa negativ evoluţia.


(dr. Luminiţa Popa, medic specialist ORL)