Sâmbătă se deschide piaţa de la Mall! Vezi ce produse vor fi comercializate

Piaţa agroalimentară de la subsolul Uvertura Mall va fi deschisă sâmbătă, reprezentanţii Consiliului Judeţean susţinând că se vor găsi produse pentru toate buzunarele.

Pentru început, piaţa va avea 13 magazine şi  20 de tarabe, producătorii care vor vinde fiind autohtoni.

"Sâmbătă la ora 10:00 inaugurăm piaţa de la mall, mai puţin cu două, trei magazine pe care o să le deschidem în ianuarie pentru că nu au reuşit să fie gata la timp. Din 16 magazine deschid 13 deocamdată. Şi am înţeles că vor fi 30 de tarabe în prima fază şi mai avem 20-30 de tarabe care o să vină pe parcurs după cum o să avem producători. O parte acum nu prea produc pe raza judeţului pe timp de iarnă", a declarat Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean.

Botoşănenii vor găsi la piaţa de la Mall preparate din carne, produse lactate, dar şi de panificaţie.

"Avem magazine cu peşte, lapte, brânză, pâine, prăjituri, carne, preparate. Am încercat să fac un magazin bio şi nu am reuşit şi de asta mai păstrez un spaţiu, ca să aduc un bio. Nu am reuşit să conving pe nimeni, nu ştiu dacă sunt cumpărători pentru astfel de magazine", a mai spus şeful CJ.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

COD GALBEN emis de meteorologi până la miezul nopții, sunt vizate patru localități din Botoșani!

Monday, 19 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 00:00. Sunt prognozate intens...

„Arta în culorile toamnei” – creativitate, culoare și emoție la Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești!

Monday, 19 October 2026

La Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești, toamna a fost celebrată prin activitatea educativă și creativă „Arta în culorile toamnei”, finalizată printr-o expoziÈ...

Un șef de la Ocolul Silvic Botoșani a plecat la Ceruri: „Un om devotat trup și suflet pădurii”

Monday, 19 October 2026

Colegii și apropiații familiei spun că moartea sa este una „neașteptată și tragică”, dar și că a fost un „coleg cald, corect și un sprijin de nădejde.” Direcția ...