Salariații Spitalului Județean au ajuns la capătul răbdării și cer tichete de masă

Sindicaliștii din sănătate au cerut șefilor Spitalului Județean și celor de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate să găsească o soluție pentru ca angajații unității spitalicești să primească tichete de masă înainte de Paște.

Liderii Sanitas au spus că oamenii sunt extrem de nemulțumiți că nu li se acordă și acest drept pe care îl au și se gândesc chiar și la declanșarea unor noi proteste.

Viorel Iliuță, managerul Spitalului Județean, a explicat că furnizorii nu mai vor să dea tichete pe datorie, iar unitatea are conturile blocate, pentru deblocarea acestora fiind nevoie de 1 milione de lei.

"Am încercat să iau pe credit și am reușit în trecut. Acum furnizorii nu mai vreau decât cu banii jos. Noi la data de 15 aprilie vom ști ce rezultate avem și vom depune o cerere de avans la Casa de Asigurări de Sănătate, dacă dumnealor vor avea bani încercăm să găsim o formulă", a spus Iliuță.

"Noi am solicitat Casei Naționale să ne facă o deschidere de credite de 9,8 milioane de lei pentru aprilie, dar au făcut de 9,3 milioane de lei, motiv pentru care avansul nu va putea fi mai mult de 700.000 de lei", a menționat Costel Lupașcu, președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Botoșani.

Urmeaza ca în perioada următoare, șefii din sănătate să facă calculele și să vadă în ce măsură pot fi acordate aceste tichete.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Primarul municipiului Iași pus sub acuzare în dosarul „Păcura” pentru abuz grav în serviciu. DNA a pus sechestru pe bunurile sale!

astăzi, 15:12

Procurorii din cadrul Serviciului teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul CHIRICA MIHAI, primar al municipiului Iași, pentru săvârșirea in...

Luca Niculescu, apel către liderii partidelor politice, la o zi după ce a fost desemnat premier: „Sunt deschis la discuții!”

astăzi, 14:58

Noul premier desemnat de președintele Nicușor Dan, jurnalistul Luca Niculescu, a postat marți, 6 octombrie, pe pagina personală de Facebook. Fostul ambasador român la Paris descrie experi...

Deschideți buzunarele! Ne așteaptă prețuri foarte mari la electricitate!

astăzi, 14:22

Sistemul Energetic din România s-a dovedit mai rezilient decât poate se așteptau foarte mulți, însă trebuie să ne pregătim de o iarnă și de o primăvară 2027 cu prețuri foar...