Primarul municipiului Cătălin Flutur, a anunțat în cursul zilei de azi, că intenționează să pună la dispoziția autorităților județene sau naționale, Sala Polivalentă “Elisabeta Lipă”, în cazul în care va fi nevoie de acest lucru.
“Dată fiind imposibilitatea organizării de competiții pe perioada stării de urgență, am dispus ca Sala Polivalentă ”Elisabeta Lipă” să fie pusă la dispoziția autorităților județene și/sau naționale care ar avea nevoie de un astfel de spațiu pentru oricare dintre necesitățile legate de gestionarea crizei provocate de pandemia de coronavirus”, a menționat Cătălin Flutur.
Sala Polivalentă poate servi atât ca depozit temporar de materiale sanitare sau de orice altă natură, cât și, la nevoie, pentru dotarea și amenajarea ca spațiu de asistență medicală acordată persoanelor infectate cu COVID-19.