Intr-o societate cu repere atat de sucite cum e societatea romaneasca, nu asteptati de la politicieni sa gaseasca lumina. Ei n-o cauta, n-au cautat-o niciodata. N-ar sti sa o gaseasca nici daca le-ar arde degetele. Noi, in schimb, fiecare dintre noi, cu mijloacele noastre rudimentare, cu fricile si greutatile noastre, cu anii de umilinta si suferinta, noi suntem ultima noastra speranta. Noi tinem tara asta departe de anarhie si asta e lucru mare. Chiar daca ne omoara, incet-incet.

Am primit, acum ceva luni, propunerea sa candidez la alegerile europarlamentare. Sanse reale, aproape infime sa nu reusesc, data fiind alura partidului care-mi propunea asta. N-am spus nimanui, nici chiar familiei, tocmai pentru ca mi s-a parut o decizie pe care trebuie sa o iau eu si cu mine, in primul rand.

M-am gandit deci in ce masura pot eu ajuta pe cineva sau ceva, fiind ales intr-un for public, oricare ar fi el. M-am gandit ce poate schimba vocea mea sau ce poate schimba efortul meu de fiecare zi. Si am ajuns la concluzia ca, in tara asta, daca vrei sa schimbi cu adevarat ceva, te tii departe de politica. Cred ca satenii din Apuseni, cu focul facut din haine si targa improvizata din crengi, au facut mai mult decat orice forma de autoritate publica aplaudata pana acum ca salvatoare de vieti si destine. Si raspunsurile astea m-au convins care e decizia corecta.

N-am facut niciodata parte din categoria oamenilor care-si doresc "sa aiba". Iar asta nu e neaparat un lucru de lauda. Nu sunt genul de om care face ce face gandindu-se in primul rand la bani. Dar nu ma felicita pentru asta. Sunt naiv si vreau sa schimb lumea, dar in Romania moderna asta e echivalenta cu faptul ca sunt prost. Sunt un model de succes intors pe dos, contorsionat si umplut cu plu?ul celei mai perverse forme de esec.

Am trait, in total, vreo 3 din ultimi 10 ani fara sa am un venit lunar. Romaneste spus, nu mi-am permis sa iau ceva din compania pe care o fondasem, pentru ca aveam nevoie si eu si colegii mei sa platim salarii, sa platim taxe si sa incercam sa tinem lucrurile pe linia de plutire. E greu. Strangi din dinti si te intrebi ce dracului te face sa te trezesti dimineata, sa mergi mai departe, sa vrei sa construiesti. Te uiti in ochii familiei si habar n-ai ce sa spui. Nici macar sa minti nu poti. Si te invarti in jurul cozii, incercand sa te convingi ca merita sa continui sa faci ceea ce faci, ca uite cati oameni sunt "atinsi" de proiectul la care lucrezi. O experienta de scris carti, nu de trait.

Mi-e clar deci ca nu sunt un exemplu de succes in Romania. Deloc. Sunt un exemplu de naivitate. Si daca in decursul istoriei s-a dovedit ca naivii au schimbat lumea, tare mi-e teama ca in Romania naivii traiesc cea mai crunta perioada din istoria lor. Construiesti ceva doar ca sa vezi cum, putin cate putin, oamenii insarcinati cu "binele public" iti pun piedici, te hartuiesc, te trateaza ca pe un amarat de emigrant inchis intr-un lagar de concentrare.

Am ajuns sa cred ca noi, oamenii care muncim cu adevarat in Romania, nu suntem nimic altceva decat niste amarati de prizonieri care asteapta, lihniti de foame si somn, un semn ca pot urca la ceruri.  Doar ca eu ma incapatanez sa nu urc. Nu inca.

Suntem furati zilnic, suntem mintiti zilnic, suntem abuzati fizic si psihic si totusi continuam sa traim cu speranta ca maine va fi mai bine. Visam. Dar nu politica ne tine speranta asta aprinsa. Nu. Noi, fiecare dintre noi, cu greutatile pe care le caram in spinare, cu deziluziile si putinele resurse care se imputineaza pe zi ce trece, noi suntem purtatorii flacarii olimpice a sperantei.

Pentru cei care cred ca inregimentandu-se politic vor reusi sa aiba o voce in tara asta, exista un singur secret de aflat: visati frumos. Nu politica e menirea voastra. Incercati, mai bine, sa construiti ceva in comunitatea voastra locala. Incercati sa convingeti alti oameni, sa schimbati destinte in jurul vostru. Asa se va schimba ceva in tara asta. Nu politica. Nu politicienii.

Spre finalul anului, 30 zi ceva de oameni vor merge din Romania in Parlamentul European, sa sustina cauza unor gasti politice trans-nationale care se numesc oficial "grupuri politice". Ieri, 30 de oameni au plecat din comuna Horea, judetul Alba, la Bucuresti. Sa sustina cauza romanilor. Eu si-au dat hainele de pe ei incercand sa salveze vietile unor oameni. Au facut ceva palpabil. Altruist. Desi nu le-o cerea nimeni. Desi ar fi putut ramane in casa. Hai sa facem diferenta intre oamenii astia si sa le dam importanta celor care merita. Exemplul lor trebuie urmat, nu exemplul parlamentarilor ori europarlamentarilor.

Intr-o societate cu repere atat de sucite cum e societatea romaneasca, nu asteptati de la politicieni sa gaseasca lumina. Ei n-o cauta, n-au cautat-o niciodata. N-ar sti sa o gaseasca nici daca le-ar arde degetele. Noi, in schimb, fiecare dintre noi, cu mijloacele noastre rudimentare, cu fricile si greutatile noastre, cu anii de umilinta si suferinta, noi suntem ultima noastra speranta. Noi tinem tara asta departe de anarhie si asta e lucru mare. Chiar daca ne omoara, incet-incet.

Daca renuntam la lucrurile pe care le facem, vom stinge lumina. Si atunci, sa ne fereasca Dumnezeu de grozaviile ce se vor intampla.

Alin Popescu