Noul Cod Civil (NCC) a intrat in vigoare la 1 octombrie 2011 si a modificat substantial si modul de exercitare a autoritatii tutelare.
In timp ce vechile reglementari prevedeau ca minorii vor fi incredintati doar unuia dintre parinti, Noul Cod Civil staueaza ca, din 1 octombrie 2011, autoritatea parinteasca apartine ambilor parinti si ca, doar in interesul superior al copilului, instanta poate decide altfel.
Christina Vladescu, Avocat asociat, Tuca Zbarcea & Asociatii explica intr-un articol publicat pe AvocatNet.ro in octombrie 2011 ca, potrivit art. 397 NCC, regula o reprezinta exercitarea autoritatii parintesti de catre ambii parinti. Instanta de judecata va putea acorda custodia copilului unui singur parinte numai
daca exista motive intemeiate, avand in vedere interesul superior al copilului, dupa cum se precizeaza dispozitiile art. 398 NCC.
Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis in luna aprilie ca aceste reguli din Noul Cod Civil se vor aplica si pentru divorturile intentate inainte de 1 octombrie 2011, care nu au fost solutionate inca si se afla intr-o faza de atac.
Mai exact, ICCJ a solutionat un recurs in interesul legii formulat de Procurorul General al Romaniei care atragea atentia ca, in practica instantelor de judecata, nu exista un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispozitiilor noului Cod civil asupra cererilor referitoare la exercitarea autoritatii parintesti ca urmare a divortului, formulate anterior datei de intrare in vigoare a noului Cod civil, si aflate, in prezent, pe rolul instantelor de judecata in caile de atac.
In timp ce unele instante de judecata solutionau dosarele in functie de vechiul Cod al Familiei, altele, din contra, decideau in baza Noului Cod Civil, intrat in vigoare la 1 octombrie 2011.
ICCJ a transat aceasta situatie prin Decizia nr. 4/2013, publicata in Monitorul Oficial nr. 226 din 19 aprilie 2013, si a stabilit ca instantele vor solutiona toate aspectele legate de relatiile parintilor cu copiii lor minori in baza dispozitiilor Noului Cod Civil.
Avocatul Diana-Iulia Olac, specialist in Dreptul familiei, a declarat pentru AvocatNet.ro ca decizia ICCJ are impact numai pentru divorturile demarate inainte de 1 octombrie 2011 si care inca nu s-au solutionat, numarul acestor cauze fiind in prezent destul de redus.
"Pentru aceste cauze, insa, impactul este semnificativ atat din punct de vedere al solutiei propriu-zise (care sa fie relatiile dintre parinti si copii dupa divort), cat si din punct de vedere procedural (pentru ca instantele din caile de atac urmeaza sa solutioneaze aspecte nediscutate in fond)", a continuat avocatul.
Astfel, in ceea ce priveste solutiile date de instante in aceste procese de divort, impactul va fi semnificativ tocmai pentru ca in Noul Cod Civil regula la divort este exercitarea in comun a autoritatii parintesti, spre deosebire de vechea reglementare, cand scindarea autoritatii parintesti si incredintarea minorului unuia dintre parinti era nu doar regula, ci chiar unica varianta reglementata, dupa cum a explicat Diana-Iulia Olac.
Mai mult decat atat, potrivit avocatului, in Noul Cod Civil stabilirea locuintei minorului dupa divort urmeaza a se decide fie in baza acordului parintilor, fie, in lipsa acordului, in temeiul interesului superior al copilului, spre deosebire de vechea reglementare, cand chestiunea locuintei nu era discutata in procese de divort, fiind "absorbita" de institutia incredintarii copilului catre unul din parinti.
Divorturile demarate inainte de 1 octombrie 2011, solutionate cu intarziere
Nici efectele pe care pe care decizia ICCJ le va avea la nivel procedural nu sunt de neglijat, din moment ce instantele de judecata care solutioneaza recursurile vor fi nevoite sa se pronunte pe chestiuni nediscutate in fond.
"Instantele de judecata care decid in caile de atac ale divortului sunt obligate sa dispuna cu privire la exercitarea autoritatii parintesti si cu privire la stabilirea locuintei copiilor, cu toate ca niciuna din partile dosarului nu a solicitat si nu a administrat probe pentru asemenea masuri - pentru ca acestea nu erau disponibile la momentul introducerii actiuni - si cu toate ca instantele de la fond nu s-au pronuntat in niciun fel pe aceste chestiuni - de asemenea, pentru ca masurile nu "existau" din punct de vedere juridic", a subliniat Olac.
Specialistul contactat de noi este de parere ca tocmai din aceste motive decizia ICCJ va incetini ritmul in care se solutioneaza dosarele de divort in caile de atac.
Tatii, avantajati de decizia ICCJ
Tatii vor fi cei care vor beneficia de dispozitiile deciziei ICCJ, opineaza avocatul Diana-Iulia Olac.
Ea a argumentat afirmatia explicand ca, de regula, se considera ca tatii sunt cei avantajati de dispozitiile Noului Cod Civil, avand in vedere faptul ca procentajul incredintarilor copiilor minori catre mame este covarsitor mai mare fata de cel al incredintarilor copiilor minori catre tati.
avocatnet.ro